Burse - Fonduri mutuale

Depozitarul Central se aşteaptă să-i scadă profitul cu 60%

Autor: Stefan Musgociu

30.05.2012, 00:09 584

Depozitarul Central estimează pentru acest an un profit brut de 1,2 milioane de lei, de peste două ori mai redus faţă de câştigul înregistrat anul trecut, de 3,1 milioane de lei, potrivit reprezentanţilor companiei, care oferă servicii de decontare şi compensare pentru tranzacţiile derulate pe bursă şi ţine registrul acţionarilor pentru companiile listate.

În anul 2010 Depozitarul a consemnat un profit net de apro­ximativ 6 mil. lei, de aproape trei ori mai mare faţă de nivelul din 2009, datorită comisioanelor practicate pen­tru cesiunile cu acţiunile Fondului Proprietatea pe "piaţa gri".

"În pofida dificultăţilor economice înregistrate la nivel mondial în 2011, care nu au ocolit nici piaţa de capital din România, Depozitarul Central a reuşit să obţină un profit brut de 3,1 mil. lei, cu 66% mai mare decât cel planificat. Valoarea totală a instrumentelor financiare înregistrate în sistemul RoClear, pentru care Depozitarul Central nu este desemnat depozitar al emitentului, a continuat să crească în anul 2011. Astfel, valoarea in­stru­mentelor financiare stră­ine înregistrate în sistemul Depo­zitarului Central s-a triplat în 2011 faţă de 2010, va­loarea acestora fiind de 98,1 mi­lioane de euro (423,5 mi­lioa­ne de lei). De asemenea, nu­mărul de instrumente financiare străine a crescut de 6,7 ori în 2011 faţă de 2010", au precizat repre­zen­tanţii Depozitarului.

Acţionarii Depozitarului Central au hotărât, luni, distri­buirea ca dividende a profitului net de repartizat, în valoare de 2,7 milioane de lei. Bursa de Va­lori a preconizat încă din martie că va încasa dividende de 1,9 mil. lei de la Depozitarul Central, la care deţine peste 67% din acţiuni. Pentru anul 2012 Depozitarul Central a previzionat venituri totale de 15,1 mil. lei şi cheltuieli totale de 13,8 mil. lei.

"În formularea strategiei pentru anul 2012 s-a pornit de la schimbările ce au loc pe plan european, respectiv viitorul cadru de reglementare a depozitarilor centrali, propus de Comisia Europeană şi proiectul TARGET2-Securities, sistemul paneuropean de decontare al Băncii Centrale Europene, astfel încât Depozitarul Central să fie pregătit pentru viitoarea competiţie cu alţi depozitari europeni, competiţie care va deveni mult mai intensă odată cu operaţionalizarea acestor proiecte."

Acţionarii Depozitarului au aprobat, luni, şi numirea unui nou preşedinte al Consiliului de Administraţie, în per­soana lui Cristian Agalopol, director pieţe de capital - coor­do­nator vânzări Europa de Est în cadrul Citibank Europe Plc. Dublin, sucursala Romania.

Agalopol este licenţiat al Academiei de Studii Economice, a absolvit programul EMBA - International Faculty of University of Sheffield şi are o experienţă de peste 15 ani în domeniul financiar, potrivit Depozitarului Central.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO