Burse - Fonduri mutuale

Fondul de Compensare: Aproape 10% din societatile de brokeraj au probleme

Fondul de Compensare: Aproape 10% din societatile de brokeraj au probleme

Stefan Chirtu, director executiv al FCI: Pentru Fond, riscul cel mai ridicat este reprezentat de disponibilitatile banesti ale brokerilor si mai putin instrumentele financiare care sunt depozitate in siguranta la Depozitarul Central. In acest sens, societatile de brokeraj trimit lunar Fondului rapoarte care cuprind situatia actualizata a disponibilitatilor banesti.

20.10.2008, 18:50 112

Fondul de Compensare a Investitorilor spera ca brokerii sa treaca cu bine de criza financiara, resursele de compensare reduse putand pune la grea incercare Fondul in cazul unui faliment.

"Criza financiara si scaderile abrupte ale Bursei ridica mari probleme societatilor de brokeraj. Circa 10% din cele 74 de case de brokeraj membre ale Fondului au probleme. Pentru a rezista mai bine la conditiile pietei, care arata ca numarul brokerilor care vor incheia anul pe plus este tot mai mic, ma astept ca numarul fuziunilor pe piata de brokeraj sa creasca", a declarat pentru Ziarul Financiar Stefan Chirtu, director executiv al Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI).
Societatile de brokeraj au inregistrat scaderi substantiale ale profiturilor in acest an, ca urmare a reducerii valorii tranzactiilor de pe Bursa, veniturile obtinute din comisioane nereusind sa acopere cheltuielile de functionare, in cazul unor societati de brokeraj mai mici.
Toate societatile de brokeraj din piata sunt membre ale Fondului de Compensare care a fost infiintat in iunie 2005 cu rolul de a asigura plata compensatiilor catre investitori in cazul in care o societate de brokeraj ar intra in faliment. Alaturi de brokeri, printre membrii Fondului se numara zece institutii de credit si 20 de societati de administrare a investitiilor.
Potrivit informatiilor furnizate de FCI, la sfarsitul primului semestru in piata existau 92.100 de conturi de investitii deschise la societatile de brokeraj, valoarea totala a portofoliilor ridicandu-se la 3,9 mld. euro. Valoarea acestor portofolii reprezinta de fapt capitalizarea free-float-ului de pe Bursa la sfarsitul lunii iunie, acesta avand o pondere de circa 11% in capitalizarea totala a pietei, care se ridica la sfarsitul lui iunie la 35 mld. euro. In prezent, aceasta a scazut la circa 20 mld. euro, deci probabil si valoarea portofoliilor investitorilor a scazut corespunzator, la circa 2,2-2,3 mld. euro.
Resursele Fondului de Compensare se ridica in prezent la 2,8 mil. euro, fiind investite in proportie de 90% in titluri de stat, mai exact certificate de trezorerie si in obligatiuni de tip benchmark cu scadenta la trei si cinci ani, restul de 10% fiind plasate in depozite negociate la termen la mai multe banci.
Acest fond ar trebui sa despagubeasca investitorii in cazul in care o societate de brokeraj da faliment, iar acestia nu-si mai pot recupera banii plasati in conturile societatii respective.
"Fondul intervine in situatiile in care Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare sau instanta judecatoreasca constata ca societatea de brokeraj nu isi poate indeplini obligatiile de plata fata de investitori, efectuand compensarea investitorilor in limita plafonului de 7.000 de euro pentru fiecare investitor individual, cat este stabilit pentru anul in curs", a explicat Chirtu.
In cazul in care o societate de brokeraj ar intra in faliment, Fondul va folosi in prima faza resursele de 2,8 milioane de euro, cu care ar putea compensa circa 400 de investitori cu cate 7.000 de euro. Daca brokerul falimentar are in portofoliu mai mult de 400 de clienti, Fondul cere membrilor sa plateasca contributii speciale, care pot ajunge pana la dublul contributiei anuale. Pentru anul in curs, membrii au platit la Fond contributii anuale in valoare de 1,5 mil. euro, si este destul de putin probabil ca vor putea sa sprijine Fondul cu dublul acestei sume in actualele conditii de piata. Cea mai mare contributie anuala platita de un broker a fost de 130.000 de euro.
Daca nici in acest caz, nu pot fi compensati toti investitorii, Fondul poate contracta imprumuturi bancare pentru care trebuie sa ofere garantii. Instabilitatea din sectorul financiar-bancar pune insa sub semnul intrebarii si alternativa imprumuturilor bancare.
Capacitatea de compensare a Fondului este pusa in pericol si din perspectiva plasamentelor pe care acest organism le face. Aproape 10% din resursele de 2,8 milioane de euro sunt depuse in depozite bancare, cu mentiunea ca expunerea Fondului pe fiecare institutie de credit nu trebuie sa depaseasca 10% din volumul depozitelor.
Plasamentele bancare ale Fondului de Compensare nu sunt insa garantate de Fondul de Garantare al Depozitelor din Sistemul Bancar, fiind incluse in categoria depozitelor institutiilor financiare. Alaturi de acest risc, Fondul mai trebuie sa ia in calcul si riscul valutar care este cuantificat prin pierderile suferite ca urmare a evolutiei nevaforabile a cursului valutar lei/euro.
"Pentru Fond, riscul cel mai ridicat este reprezentat de disponibilitatile banesti ale brokerilor, si mai putin instrumentele financiare care sunt depozitate in siguranta la Depozitarul Central. In acest sens, societatile de brokeraj trimit lunar Fondului rapoarte care cuprind situatia actualizata a disponibilitatilor banesti", a continuat directorul executiv al Fondului de Compensare.
Pana in prezent, doua societati de brokeraj au intrat sub monitorizarea CNVM: Harinvest din Ramnicu-Valcea si Mobinvest din Oradea. La societatea de brokeraj din Oradea au fost descoperite nereguli si CNVM a decis punerea sub administrare speciala, fiind blocate toate conturile. Pana pe 18 octombrie, administratorul special, firma Dinu Urse si Asociatii a trebuit sa prezinte Comisiei un raport cu privire la situatia financiara a Mobinvest si sa evalueze activele si pasivele, situatia recuperarii creantelor, costul mentinerii activelor si situatia lichidarii debitelor.
In functie de concluziile la care a ajuns administratorul special, Mobinvest ar putea fi primul caz de compensare din istoria Fondului. La Mobinvest, au fost deschise mai mult de 500 de conturi. In cazul in care va fi necesara, compensarea investitorilor Mobinvest va depasi resursele curente ale Fondului, potrivit unor surse apropiate societatii de brokeraj.
Ce impact va avea asupra Fondului folosirea resurselor adunate in cei trei ani de functionare?
"In cazul unui scenariu pesimist, cand Fondul va trebui sa compenseze, contributiile anuale ale membrilor vor creste in 2009 pentru a acoperi golul lasat in resursele Fondului de plata compensatiilor. Conform datelor colectate la iunie 2008, daca anul acesta nu exista niciun caz de compensare, contributia anuala a tuturor membrilor Fondului in 2009 se va diminua puternic, pana la 300.000 de euro, fata de 1,5 mil. euro cat a fost anul acesta. De aici rezulta ca in anul 2009 contributiile anuale totale se vor reduce cu aproximativ 80%", a conchis Chirtu.
 
Cum se compenseaza
 
  • NVM sau instanta judecatoreasca constata ca societatea de brokeraj nu isi poate indeplini obligatiile de plata fata de investitorii sai.
  • Fondul de Compensare va stabili o perioada de minim cinci luni de la constatarea falimentului, in decursul careia investitorii isi pot revendica plasamentele. Fondul intocmeste apoi o lista cu investitorii de compensat.
  • Fondul va plati sumele datorate in limita plafonului de compensare in maxim trei luni de la data evaluarii si validarii creantelor eligibile ale investitorilor. Pentru 2008, a fost stabilit un plafon de compensare de 7.000 de euro pentru fiecare investitor individual, acesta urmand sa urce pana la 20.000 de euro in 2012.
  • Fondul va compensa in mod egal si nediscriminatoriu investitorii in cel mai scurt timp posibil. In circumstante exceptionale, Fondul poate solicita CNVM o prelungire a termenului, care nu poate depasi trei luni.
  • Investitorul isi poate recupera investitia in cel putin opt luni de la constatarea falimentului brokerului.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO