Investimental, cel mai nou broker pe piaţa de capital românească, şi InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiţii din Croaţia, cu active de 420 milioane de euro în administrare, au anunţat semnarea unui acord pentru lansarea unui nou ETF pe Bursa de Valori Bucureşti.
Cu o lansare este planificată pentru începutul anului viitor, ETF-ul va urmări performanţa indicelui BET-TRN, care include cele 20 de companii româneşti blue-chip, cum ar fi Banca Transilvania, Hidroelectrica, OMV Petrom sau Romgaz.
Acronimul TRN din BET-TRN înseamnă „Total Return Net”, ceea ce denotă faptul că indicele reflectă nu numai evoluţiile preţurilor companiilor blue-chip, dar presupune şi reinvestirea dividendelor nete. InterCapital AM are un portofoliu care include 19 fonduri clasice şi patru ETF-uri.
„Suntem încrezători că ETF-ul pe care îl lansăm cu Investimental va reprezenta o opţiune de investiţie atractivă atât pentru investitorii de retail, cât şi pentru cei instituţionali din România, la un preţ competitiv. InterCapital investeşte în România de aproape 15 ani şi credem în potenţialul pieţei locale de capital, mai ales având în vedere că oferă unele dintre cele mai atractive randamente ale dividendelor din Europa. Prin urmare, dorim să sporim vizibilitatea Bursei de Valori Bucureşti şi performanţa sa remarcabilă în întreaga regiune. Astăzi, cu ETF-ul deja listat pe Bursa de Valori Zagreb, avem active în administrare de 5,5 milioane de euro direcţionate către piaţa românească. În câteva săptămâni, ETF-ul nostru va fi disponibil şi pentru tranzacţionare în lei direct pe Bursa de Valori Bucureşti, oferind oportunităţi de investiţii diversificate pentru toţi cei interesaţi de dinamica piaţă de capital românească”, spune Ivan Kurtovic, Preşedintele Consiliului de Administraţie al InterCapital Asset Management.
Prin ETF-ul InterCapital BET-TRN UCITS, planificat pentru a intra la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti în primul trimestru al anului 2024, investitorii vor putea obţine expunere pe piaţa locală investind chiar şi sume mici care, în mod normal, nu le-ar permite să construiască un portofoliu de investiţii diversificat.
Investimental şi InterCapital AM transmit că accesul la BET-TRN va fi disponibil la cel mai mic cost de administrare al unui ETF listat pe BVB, de 0,8% la momentul lansării, dar cu posibilitatea de a scădea la 0,6% odată ce activele totale sub administrare (AUM) vor depăşi 10 milioane de euro.
„Acest lucru este important, deoarece costurile de administrare sunt suportate indirect de investitori şi afectează randamentul net pe care îl primesc. Menţinerea costurilor scăzute garantează faptul că investitorii beneficiază eficient de performanţele pieţei, maximizând astfel potenţialul de creştere al investiţiei lor”, se arată în comunicat.
InterCapital Asset Management a lansat deja ETF-ul pe indicele BET-TRN în regiune, fiind tranzacţionat în euro la Bursa de Valori Zagreb începând cu 31 mai 2023. Acesta va fi lansat şi la Bursa de Valori Ljubljana la începutul lunii ianuarie 2024. Activele curente sub administrare ale ETF-ului sunt de 5,5 milioane de euro, dar managementul se aşteaptă ca AUM să depăşească 30 de milioane de euro până la sfârşitul anului 2024, datorită cererii atât la nivel local, cât şi internaţional. De la începutul anului până în prezent, indicele BET-TRN a înregistrat o creştere de 31%, depăşind performanţa S&P 500 şi STOXX Europe 600.
„Prin lansarea ETF-ului InterCapital BET-TRN UCITS, deschidem oportunităţi extraordinare pentru investitorii de toate nivelurile. Acesta nu este doar un instrument de investiţii, ci şi un alt pas înainte al demersului nostru de a aduce piaţa de capital mai aproape de publicul larg. Suntem încântaţi să facilităm accesul la companiile de top de pe BVB, oferind o modalitate simplă şi eficientă pentru investitorii care poate nu au experienţa sau resursele pentru a naviga singuri în complexitatea pieţei de capital. Credem că toată lumea merită un acces facil şi ieftin la bursă, iar prin acest ETF facem un pas important în direcţia aceasta", spune Mihaela Bîciu, CEO Investimental.
Investimental, ca Participant Autorizat la Bursa de Valori Bucureşti, primul autorizat de ASF pentru tranzacţii bursiere din ultimii 14 ani, va acţiona ca Market Maker pentru ETF, asigurând lichiditatea zilnică după aprobarea de către Bursa de Valori Bucureşti.
„Prin oferirea activă de cotaţii de cumpărare şi vânzare pe tot parcursul zilei de tranzacţionare, Investimental se va asigura că investitorii pot tranzacţiona cu uşurinţă acţiunile ETF-ului. În plus, în calitate de Market Maker, Investimental va urmări activ să reducă spread-ul bid-ask, diferenţa dintre cel mai înalt preţ de cumpărare şi cel mai scăzut preţ de vânzare, reducând astfel costurile de tranzacţionare pentru investitori. Această colaborare reprezintă o acţiune strategică pentru Investimental, aliniindu-se cu misiunea sa de a promova creşterea şi evoluţia pieţei de capital româneşti”, scrie brokerul.