Burse - Fonduri mutuale

Mai puţin de jumătate din fondurile mutuale bat depozitele bancare

Mai puţin de jumătate din fondurile mutuale bat depozitele bancare

Autor: Andrei Chirileasa

03.07.2012, 00:07 1099

Circa 30 dintre cele 63 de fonduri mutuale de pe piaţa locală au reuşit în primul semestru să obţină randamente mai bune decât dobânda oferită în aceeaşi perioadă de un depozit bancar, de circa 3,25%, deşi multe dintre fondurile care au înregistrat câştiguri mai mici investesc chiar în depozite bancare.

Şi fondurile care investesc pe bursă au avut performanţe mixte în prima jumătate a anului, circa jumătate dintre ele reuşind să bată creşterea de 4,4% a indicelui BET, în timp ce restul au avut evoluţii mai slabe.

Topul creşterilor este condus de fondul Raiffeisen România Acţiuni, cu un câştig de 16,4% în primele şase luni, de cinci ori mai mare decât dobânda la un depozit în lei şi de 3,7 ori mai mare decât BET-ul. Fondul a fost tras în sus de plasamentele realizate la Azomureş şi Petrom, care i-au adus câştiguri de 64%, respectiv 40% de la începutul anului.

Locul al doilea este ocupat de fondul Certinvest BET-FI Index, cu un avans de 13,3%. Fondul investeşte în acţiunile din indicele BET-FI (SIF-uri şi Fondul Proprietatea).

Citiţi materialul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels