Burse - Fonduri mutuale

Managerii de investiţii: E bine că se vrea majorarea pragului la SIF-uri, dar şi mai bine ar fi să nu existe prag deloc

Managerii de investiţii: E bine că se vrea majorarea...

Autor: Roxana Pricop

03.12.2013, 00:08 576
La doi ani de la majorarea de la 1% la 5% a pragului la SIF-uri se discută din nou despre o posibilă majorare a limitei de deţinere, însă managerii de investiţii susţin că eliminarea oricărui prag ar fi adevăratul pas spre normalitate şi spre o piaţă de capital liberă.
 
În iunie 2009 când au pornit primele discuţii pentru majorarea pragului de deţinere până la 5% din capitalul SIF-urilor, un grup de deputaţi a iniţiat demersul legislativ. Proiectul a devenit lege, doi ani mai târziu, în decembrie 2011. Acum, propunerea de a majora din nou pragul la SIF-uri a venit din partea vicepre­şedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mircea Ursache, cel care reglementează şi supraveghează piaţa de capital.
 
Într-o conferinţă de presă organizată pe teme economice, Mircea Ursache declara pe 27 noiembrie că „nu este niciun stat european care să aibă praguri la burse. Eu propun modificarea pragului de deţinere la operatorul de piaţă, la fel va trebui discutat şi pragul la SIF-uri (...) Să aveţi speranţe că în mandatul ăsta vom lucra şi acolo (la pragul de deţinere la SIF-uri - n.red.)“.
 
Concret, ASF le va propune deputaţilor o serie de amendamente la Ordonanţa de Urgenţă numărul 32/2012, aflată acum la Camera Deputaţilor, for decisiv. Unul dintre amendamente va fi majorarea pragului de deţinere. Un alt amendament important este cel care are în vedere alinierea cerinţelor privind cvorumul SIF-urilor în adunările generale extraordinare ale acţionarilor (AGEA) la cele stabilie de legea societăţilor comerciale, adică la 25%. În prezent SIF-urile au nevoie de 75% din acţionari la prima convocare şi de 50% din acţionari la a doua convocare pentru a ţine AGEA. Oficialul ASF nu a precizat la cât anume va fi ridicat pragul de deţinere. În ziua în care oficialul ASF a făcut aceste declaraţii, acţiunile SIF-urilor au crescut cu până la 4%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO