• Leu / EUR5.2557
  • Leu / GBP6.1216
  • Leu / USD4.5316
Burse - Fonduri mutuale

Numărul de investitori de la Bursă s-a înjumătăţit în ultimele două luni

09.08.2010, 23:52 17

Numărul de conturi de vânzare şi de cumpărare ale investitorilorde pe Bursă a scăzut la jumătate în iulie comparativ cu luna mai.Iulie a fost cea mai slabă lună din ultimul an şi jumătate dinpunctul de vedere al activităţii investitorilor pe piaţă, încondiţiile în care numărul de conturi de cumpărare a coborât îniulie cu 42% faţă de luna anterioară, la circa 3.600, iar cele devânzare s-au redus cu 33%, la 4.800. În luna mai spre exemplu,existau peste 7.400 de conturi la cumpărare ale investitorilor şicirca 9.700 la vânzare, nivel care s-a menţinut pe mai toatăperioada acestui an. Pe fondul evoluţiei slabe a investitorilorlocali de la Bursă din iulie, străinii au ajuns să realizeze circa45% din tranzacţiile aferente aceleiaşi luni, în condiţiile în carede regulă aceştia contribuie în medie cu 15-20% la lichiditateapieţei. Persoanele juridice nerezidente, care în general suntfonduri de investiţii, au fost vânzători neţi în iulie, cu
1,9 milioane de euro, după ce în iunie au adus un milion de euro peBursă.

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2557
Diferență: 0,0381
Ieri: 5.2557
Azi: 4.5316
Diferență: 0,3366
Ieri: 4.5316
Azi: 6.1216
Diferență: 0,0621
Ieri: 6.1216