Burse - Fonduri mutuale

Oltchim: structura capitalului social ramane neschimbata

02.03.2007, 18:17 30

Consiliul de Administratie (CA) si conducerea Oltchim sustin ca structura capitalului social al societatii, in care statul este actionar majoritar cu o detinere de 95,73%, ramane neschimbata, conform unui comunicat transmis de Oltchim Bursei de Valori Bucuresti.
Comunicatul reprezinta pozitia companiei fata de declaratia lui Dan Cristian Barbulescu, membru in CA al societatii si reprezentantul fondului Lindsell Enterprises si al SIF Oltenia, anexata unei Hotarari AGA din 2006. In declaratie el sustinea ca sentinta din noiembrie 2005 a Tribunalului Valcea prin care se declara nulitatea hotararii AGA de majorare de capital din noiembrie 2003, capitalul societatii ar fi revenit la situatia de dinaintea majorarii.
Comunicatul dat de Oltchim contrazice aceasta pozitie si sustine ca nulitatea unei hotarari nu este similara cu anularea acesteia.
Compania sustine ca valoarea capitalului social al societatii este in continuare de 354,69 mil. de lei si ca pachetul de 3,2 miliarde de actiuni emis la valoarea nominala si transferat de Oltchim catre stat este doar suspendat de la tranzactionare si nu anulat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO