Burse - Fonduri mutuale

Optimism pe bursă: BET-ul a câştigat ieri 3%, dar va continua să joace cum îi cântă pieţele externe. În economia locală semnalele sunt mixte

Optimism pe bursă: BET-ul a câştigat ieri 3%, dar va continua să joace cum îi cântă pieţele externe. În economia locală semnalele sunt mixte

Autor: Andrei Chirileasa

03.07.2012, 00:08 918

Bursa de la Bucureşti a început a doua jumătate a anului în forţă, indicele BET câştigând într-o singură zi 3%, în condiţiile în care la sfârşitul primelor şase luni ale anului a avut o creştere de 4,4%.

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au fost ieri cele mai tranzacţionate, cu un rulaj de 15 mil. lei, şi au câştigat 4,6%. Majoritatea ac­ţiunilor lichide au înregistrat creşteri puternice, în condiţiile în care şi pe pieţele externe creş­terile au continuat ieri. Titlurile BRD şi Erste au câştigat peste 5%, iar SIF Muntenia (SIF4) şi SIF Transilvania (SIF3) au urcat cu peste 4%.

Brokerii şi analiştii atrag atenţia însă că aceste evoluţii sunt conjuncturale şi vin pe fon­dul valului de optimism generat de deciziile lide­rilor europeni privind susţinerea în con­ti­nua­­re a băncilor şi a statelor cu probleme. Ei mai spun că situaţia rămâne volatilă, iar pe plan in­tern nu s-au înregistrat încă progresele aştep­tate odată cu schimbarea Guvernului. "Fac­to­rul fundamental care a determinat creşterile pe bursa internă pe parcursul ultimelor şedinţe constă în ameliorarea temporară a climatului macrofinanciar internaţional (european, în prin­cipal). Adoptarea "Compact for Growth and Jobs", dar şi deciziile cu privire la sistemul ban­car european au detensionat temporar situaţia critică din zona euro (repet, tem­po­rar). Prin urmare, am asistat la reintrări de fluxuri de capital în economiile emergente din zona euro. Din nefericire, nu putem vorbi de fac­tori interni care să fi contribuit la aceste evo­luţii recente ale bursei, poate doar un grad ri­di­cat de subeva­luare pe unele companii", explică Andrei Rădulescu, analist al Broker Cluj.

Analiştii mai spun că amploarea creşterilor de ieri de pe bursă se datorează şi faptului că multe acţiuni locale sunt subevaluate după co­rec­ţiile din ultimele luni.

"Începând din primăvara lui 2010 şi până în pre­zent asistăm la o mişcare laterală a pieţei, cu tre­ceri frecvente de la starea euforică la cea de panică. În acest moment titlurile listate la BVB vin după o perioadă de corecţie şi schimbarea de percepţie asupra situaţiei actuale poate pro­voca reveniri pentru majoritatea acţiunilor. De­ci­ziile luate la summitul UE au contribuit la liniş­tirea pieţelor globale şi reprezintă prin­ci­pa­lul argument pentru evoluţia din ultimele zile. Tre­buie să luăm în calcul şi că după această pe­rioa­­dă de corecţii unele din acţiuni sunt subeva­luate şi oferă oportunităţi de tranzac­ţio­nare", spune Bogdan Gherghe, analist la firma de brokeraj Tradeville.
 

Evoluţia bursei în următoarele luni, tot sub semnul pieţelor externe

Analiştii apreciază că atât timp cât pieţele externe îşi continuă revenirea, vor continua creşterile şi pe bursa locală, având în vedere că aceasta mai are de recuperat în comparaţie cu alte pieţe.

"Dacă optimismul se menţine, pe bursa locală creşterile pot fi mai mari decât pe alte pieţe, în condiţiile în care indicii autohtoni au de recuperat mai mult faţă de maxime şi există pers­pective economice bune. În prezent sunt multe acţiuni atractive din perspectiva unor indi­catori de evaluare, însă riscul este mare. Prin urmare, investitorii ar putea tatona în prin­cipal acţiunile solide din punct de vedere fun­da­mental până la confirmarea unei tendinţe eco­no­mice pozitive de către instituţiile oficiale, dar şi de raportările economice", a declarat Da­niela Ropotă, şefa departamentului de analiză al Intercapital Invest.

Totuşi, următoarele luni se anunţă agitate pe pieţe, având în vedere că oricând pot apărea ştiri care să-i sperie pe investitori, nu doar în Europa, ci şi în SUA sau Asia. Anul trecut, trimestrul al treilea a fost dramatic pe pieţe, criza datoriilor Italiei şi retrogradarea ratin­gului SUA făcând ravagii. Indicii bursieri s-au prăbuşit la începutul lunii august 2011 şi au avut nevoie de şase luni şi de injecţii masive de lichi­dităţi ale băncilor centrale în economie pentru a-şi reveni.

"Dacă măsurile recent adoptate la Con­siliul European se vor dovedi credibile pe ter­men scurt (deşi planează serioase semne de între­bare), atunci vom asista la creşteri cel puţin temporare pe burse. Atenţie însă şi la riscurile din economia SUA (locurile de muncă) şi la cele din economiile asiatice (China, Japonia). Atenţie şi la sezonul de raportări financiare in­ter­naţionale care debutează curând! Re­zul­ta­tele companiilor interne vor conta mai puţin în astfel de momente. Ceea ce contează mai mult este climatul macrofinanciar extern. Dacă acesta se va stabiliza, rezultatele companiilor ar putea deveni un driver al bursei. Companiile mari lideri pe segmentele pe care activează vor ra­porta profituri decente. Atenţie însă la sectorul bancar, unde rezultatele ar putea sur­prin­de nefavorabil, prin prisma deteriorării cli­ma­tului macrofinanciar, inclusiv deprecierea mone­dei naţionale (cu impact asupra volu­mu­lui provizioanelor)", spune Andrei Rădulescu.

În general, analiştii recomandă pentru perioada următoare acţiunile lichide şi plasamentele pe termen scurt, deoarece piaţa nu are încă un trend clar conturat, iar investi­torii trebuie să poată ieşi rapid de pe poziţii.

"Trebuie să avem în vedere că deciziile luate la summitul european nu sunt decisive pentru situaţia economică a zonei euro şi că în următoarele 6 luni mai pot apărea perioade de turbulenţe. Suntem de părere că pentru investitorii ce au un termen de 6 luni este de pre­ferat să aleagă pla­sa­men­tele în acţiuni lichide, ce sunt subevaluate şi pot oferi opor­tuni­tăţi pe ter­men scurt. În această ca­tegorie se în­ca­drează, pe lângă Fondul Pro­­prie­tatea, SIF-uri şi Pe­­trom şi Transgaz, Anti­bio­tice, Erste Bank şi majoritatea ac­ţiu­ni­lor europene şi ame­­ri­cane listate pe ATS", a decla­rat Bogdan Gherghe.
 

În economie semnalele sunt mixte

Analiştii mai spun că pe plan intern în tri­mes­trul al doilea nu s-a observat o îmbunătăţire sem­ni­ficativă a indicatorilor economici, iar în tri­­mestrul al treilea bursa va fi marcată în con­tinuare de incertitudinile politice, dar şi de evolu­ţiile pieţelor externe.

"Dacă este să ţinem cont de datele statis­tice, evoluţia pe anul acesta este uşor îmbună­tă­ţită faţă de anul trecut, însă departe să indice o situaţie solidă, marea majoritate a predicţiilor de creştere pentru anul 2012 emise de diverse insti­­tuţii fiind corectate în sens descrescător. Tri­­mestrul III ne va indica dacă noua putere po­litică are un program cât de cât coerent în ceea ce priveşte reforma şi continuarea mă­su­ri­lor de stabilizare şi creştere economică.

Din păcate până la această dată nu ni s-a oferit şansa să identificăm astfel de măsuri, tot ce am putut urmări a fost un razboi politic inevitabil în an electoral şi care escaladează. Cel mai probabil o să se resimtă şi la nivelul economiei şi inevitabil şi asupra rezultatelor companiilor listate", spune Adrian Bărbulescu, director adjunct de tranzacţionare al Prime Transaction.

"Daca ne uităm la contextul de piaţă actual, faţă de cel din urma cu un an, sau chiar faţă de cel de începutul anului, sunt câteva semnale bune. Conform raportarilor INS, în prima parte a trimestrului II am avut rezultate bune din partea comerţului şi producţiei industriale, inflaţia a atins minimul istoric, iar tăierea dobânzii ar trebui să favorizeze expasiunea economică. Deprecierea leului a încurajat exportatorii, dar a crescut cheltuielile celor cu datorii în valută. Dacă ne uităm la indicatori de tip leading, comenzile industriale au scăzut puternic în aprilie atât faţă de începutul anului 2012, cât şi faţă de perioada similară a anului 2011, însă evoluţia autorizaţiilor de construcţii rezidenţiale şi estimările managerilor din principalele sectoare economice au fost bune", este de părere Daniela Ropotă.
 

Constructorii se bucură de un context favorabil, dar exportatorii pierd un tempo

Sectorial, analiştii văd cele mai bune evoluţii în sectorul construcţiilor, în special cele publice, alimentate de fonduri într-un an electoral. Pe de altă parte, exportatorii se confruntă cu o încetinire, în ciuda unui curs al leului mai slab, deci mai favorabil.

"Sectorul construcţiilor publice este de departe cel mai dinamic în acest moment, fapt care poate fi asociat şi cu anul electoral (marea majoritate a drumurilor naţionale din Ardeal sunt în reparaţii curente sau capitale). Evoluţii bune a consemnat şi comerţul cu amănuntul în aprilie. Rămâne de văzut sustenabilitatea acestuia, mai ales după Sărbătorile Pascale şi în contextul deprecierii monedei naţionale. Per ansamblu, datele cu privire la somaj indică faptul că situaţia se menţine critică. Cererea externă s-a plafonat, exporturile au crescut cu doar 1% an/an în primele 4 luni, date conform normelor europene. Iar plafonarea exporturilor se resimte în industrie, comenzile din industria prelucrătoare continuând tendinţa descendentă. Concluzionând, climatul se menţine dificil, cvasirecesionat, iar dacă nu ar fi dinamica construcţiilor publice, cu siguranţă contracţia ar fi cuvântul de ordine", spune Andrei Rădulescu.

Paradoxal, însă, firmele din sectorul construcţiilor au suferit cel mai mult pe bursă în prima jumătate a acestui an. Acţiunile producătorului de cărămizi Cemacon Zalău (CEON) au scăzut cu 57%, dezvoltatorul imobiliar Impact (IMP) a pierdut 48%, iar Concefa Sibiu (COFI) a intrat în insolvenţă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO