Burse - Fonduri mutuale

Panait, KTD: La 10.000 de puncte pe BET-FI ne asteptam la o consolidare

Panait, KTD: La 10.000 de puncte pe BET-FI ne asteptam la o consolidare
15.03.2009, 18:00 16

Bursa a incheiat una dintre cele mai bune saptamani pe societatile financiare de la inceputul acestui an, BET-FI inregistrand in aceasta perioada o apreciere de 12,3%, indicele urcand foarte aproape de pragul suport de 10.000 de puncte. Brokerii sunt de parere ca factorii interni, corelati cu situatia internationala, au dus la o asemenea evolutie, si in cazul in care SIF-urile depasesc pragul de 10.000 de puncte ne putem astepta la o perioada de consolidare a pietei.

"Cresterile pe societatile din ultima perioada au venit in primul rand pe fondul anuntului Ministerului de Finante care a aprobat proiectul CNVM-ului de schimbare a modalitatii de calcul al profiturilor SIF-urilor, insa au fost sustinute si de contextul pozitiv al burselor externe din ultimele zile. De asemenea si anuntul unui eventual acord cu FMI s-a simtit in piata printr-un aport de incredere printre investitorii straini in principal", a declarat Iulian Panait, presedintele societatii de consultanta in investitii KTD Invest.
Indicele BET-FI a inregistrat vineri un avans de 4,3%, cea mai mare apreciere fiind consemnata de titlurile SIF Moldova (SIF2), care au urcat cu 9,3%. Aprecierea titlurilor SIF Moldova vine pe fondul aplicarii proiectului CNVM de modificare a politicilor contabile, ceea ce a permis societatii financiare obtinerea unui profit net pe 2008 de 93,9 mil. lei, fata de castigul de 1,9 mil. lei raportat initial. In top au urmat cresterile SIF Oltenia, cu o apreciere de 5,4%, in vreme ce titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) si SIF Transilvania (SIF3) au consemnat fiecare cresteri de peste 4%. Cel mai mic avans dintre societatile financiare a fost inregistrat de titlurile SIF Muntenia (SIF4), care au urcat cu 1,2%.
"Este posibil ca luni si marti sa asistam la noi aprecieri pe SIF-uri si daca acestea reusesc sa treaca de pragul de 10.000 de puncte ne putem astepta la o perioada de consolidare pentru societatile financiare. Pragul de 10.000 de puncte reprezinta o rezistenta puternica pentru SIF-uri, iar investitorii locali ar putea reactiona la un astfel de semnal, chiar daca este doar unul tehnic,
printr-un surplus de incredere, ceea ce ar putea genera un numar mai mare de cumparatori in piata", a adaugat Panait.
In sectorul energetic aprecierile au fost ceva mai temperate, cea mai mare crestere fiind consemnata de actiunile Petrom (SNP), care au urcat cu 6%, in vreme ce actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au inchis in stationare, la nivelul de 0,028 lei/actiune. Societatile de utilitati Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN) au inregistrat cresteri de 1,2% si respectiv 2,9%, urcand astfel la pretul de 8,75 lei/actiune si respectiv 111 lei/actiune.
Evolutiile pozitive din sectorul energetic au urcat indicele de profil BET-NG cu 2,5%, pana la nivelul de 323 de puncte.
Societatile bancare au inregistrat printre cele mai slabe rezultate in sedinta de vineri, aprecierile fiind cuprinse intre 0% in cazul titlurilor Bancii Comericale Carpatica (BCC) si 2,4% pe titlurile Bancii Transilvania (TLV), care au atins nivelul de 0,635 lei/ actiune.
"Am ajuns intr-o perioada in care avem nevoie de factori interni care sa declanseze cresterea insa consolidarea este data de pietele extern. Spre exemplu, la fel cum s-a intamplat in cazul anuntului CNVM, a mai fost si perioada in care bancile au raportat profituri peste asteptarile analistilor, insa contextul extern de atunci nu a permis o crestere sustinuta. In aceste ultime doua saptamani, si contextul intern si unul extern a fost unul favorabil pietei locale de capital", a incheiat Panait.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO