Burse - Fonduri mutuale

Piaţa de capital 2023, ediţia a II-a. Victor Gânsac, SafeTech Innovations: Listarea la bursă aduce credibilitate şi transparenţă inclusiv în faţa clienţilor. Listarea pe piaţa AeRO este un pas foarte bun înainte de listarea pe piaţa principală

Victor Gânsac, cofondator şi CEO, SafeTech Innovations: Imediat după trecerea pe piaţa principală, am fost abordaţi de mai mulţi investitori instituţionali. Purtăm periodic discuţii cu aceştia şi avem teleconferinţe regulate.

Victor Gânsac, cofondator şi CEO, SafeTech Innovations: Imediat după trecerea pe piaţa principală, am fost abordaţi de mai mulţi investitori instituţionali. Purtăm periodic discuţii cu aceştia şi avem teleconferinţe regulate.

Autor: Răzvan Botea

Victor Gânsac, CEO şi cofondator al companiei SafeTech Innovations, recent listată pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti, a vorbit la conferinţa ZF Piaţa de capital, ediţia a doua, care a avut loc la finalul lui septembrie, despre trecerea de pe piaţa secundară AeRo către piaţa principală.

„Anul 2023 este primul an pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti. Trecerea a avut loc în februarie. Ne-am văzut imediat de business imediat după. Imediat după trecerea pe piaţa principală, am fost abordaţi de mai mulţi investitori institu­ţionali. Purtăm periodic discuţii cu aceştia şi avem teleconferinţe regulate“, a spus el. Ziarul Financiar a organizat la finalul lui septembrie 2023 cea de-a doua ediţie a conferinţei ZF Piaţa de capital. În cadrul acestei ediţii, reprezentanţi ai autorităţilor relevante în domeniu, ai investitorilor, brokerilor sau companiilor listate au vorbit despre viitorul companiilor listate şi la BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO