Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de carton ondulat Vrancart din Adjud vrea să atragă 48,8 mil. lei într-o majorare de capital în două etape

Producătorul de carton ondulat Vrancart din Adjud vrea...

Autor: Tibi Oprea

10.07.2023, 15:01 657

Producătorul de carton ondulat Vrancart Adjud (simbol bursier VNC), companie la care fraţii Pavăl, fondatorii Dedeman, au un pachet de 17% din acţiuni, a anunţat la Bursa de Valori Bucureşti că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat prospectul simplificat în vederea majorării capitalului social, intermediarul ofertei fiind Goldring.

Compania oferă 488,4 milioane de acţiuni VNC în două etape. În perioada 11 iulie-24 august 2023 va avea loc prima etapă, cea în care acţionarii îşi vor exercita drepturile de preferinţă şi în care vor subscrie acţiuni la 0,1 lei. În a doua etapă, programată între 31 august şi 13 septembrie, preţul de subscriere este de 0,11 lei pe acţiune. Potrivit calculelor realizate de ZF, compania ar urma să strângă 48,8 mil. lei.

Vrancart a raportat pentru primele trei luni din 2023 venituri de 117 mil. lei şi un profit net de 3,5 mil. lei. Spre comparaţie, în T1/2022 compania la care Lion Capital are 75,5%, a raportat venituri de 140 mil. lei şi un profit net de 4,2 mil. lei. Vrancart are 209,4 mil. lei capitalizare, după ce acţiunile au urcat cu 27,1% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 723.700 de lei, arată datele BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO