Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de transformatoare Retrasib: Dobrogea este cuvântul magic pentru noi acum

Producătorul de transformatoare Retrasib: Dobrogea este cuvântul magic pentru noi în acest moment

Autor: Adrian Cojocar

18.03.2012, 18:51 1955

Producătorul de transformatoare electrice de mare putere Retrasib Sibiu (RTRA), controlat de oamenii de afaceri Octavian şi Călin Buzoianu din Cluj, mizează în acest an pe contractele din zona integrării parcurilor eoliene în sistemul naţional de transport al energiei şi speră la o creştere de 18% a afacerilor, după ce anul trecut livrările au scăzut.

"Dobrogea este cuvântul magic pentru noi în momentul de faţă. Sunt investiţii mari în parcuri eoliene în zona Dobrogea, sunt şi mulţi investitori străini care doresc să coopereze cu firme locale şi avem şanse mari să prindem lucrări. Aceste certificate verzi care se dau pentru producţia de energie regenerabilă ne ajută mult, fiind un stimul pentru companii mari să investească", a declarat Liviu Boruz, directorul general al Retrasib Sibiu.

Potrivit reprezentanţilor Transelectrica, o putere de 1.350 de megawaţi generată de parcurile eoliene urmează să fie conectată la reţea în acest an faţă de cei circa 1.000 de megawaţi deja integraţi în sistem. Pe lângă aceste capacităţi, peste 15.000 de megawaţi pentru centrale eoline aşteaptă să fie racordate la reţeaua de transport al energiei, de două ori peste necesarul de consum al României din prezent.

Printre jucătorii de calibru de pe piaţa parcurilor eoliene se numără CEZ, Steag, RWE AG, Iberdrola, Enel, E.ON, EnergoBit, Eximprod sau Elcomex.

Retrasib Sibiu şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri în creştere cu 17,8%, de 48,7 mil. lei (circa 11,3 mil. euro) şi un profit net de circa 2 mil. lei, cu 66% mai ridicat decât câştigul realizat anul trecut, care s-a cifrat la 1,2 mil. lei.

În 2011, Retrasib îşi bugetase o cifră de afaceri de 43 mil. lei şi a încheiat anul cu vânzări ceva mai mici, de 41,3 mil. lei.

Transelectrica rămâne principalul client al Retrasib

"Un al doilea punct important este programul de investiţii al Transelectrica, program care se anunţa generos. Sunt lucrări întârziate de anul trecut şi nu pot să le mai întârzie. În funcţie de an, între 50% şi 80% din afacerile Retrasib provin din lucrări câştigate de noi la Transelectrica sau realizate în calitate de subcontractori la transportatorul de energie", a precizat Boruz, care a fost adus la conducerea Retrasib Sibiu în anul 2009 după ce a lucrat anterior trei ani în cadrul Transelectrica şi 10 ani la Electroputere Craiova. Transelectrica a făcut public la începutul anului un plan de investiţii pe perioada 2012 - 2014 prin care-şi propune să cheltuiască circa 2,5 miliarde de lei (circa 580 mil. euro).

Volumul de investiţii prognozat pentru acest an se ridică la 782 mil. lei (182 mil. euro), cifră în creştere cu 49% faţă de cheltuielile realizate în anul precedent şi cu 67% peste nivelul de investiţii din bugetul rectificat al companiei din 2011.

În ultima vreme au existat tot mai multe pene de curent cauzate de infrastructura deficitară - două treimi din reţele fiind într-un grad avansat de uzură fizică şi 30% din instalaţii au tehnologie din anii '60 care necesită investiţii semnificative. Transformatoarele au rolul de a reduce pierderile din reţeaua de electricitate şi astfel se pot realiza economii considerabile. Puterea acestor echipamente este importantă pentru că cu cât este mai mare, cu atât se reduc pierderile de energie electrică din reţea şi astfel se economisesc mai mulţi bani.

S-a ridicat pe declinul Electroputere

Retrasib este lider pe piaţa transformatoarelor de mare capacitate din România, iar singurul concurent al companiei pe plan intern a rămas Electroputere Craiova (EPT), firmă controlată de grupul saudit Al Arrab, care însă se chinuie de mai mulţi ani să se restructureze pentru a redeveni profitabilă.

Retrasib a fost concepută după "chipul şi asemănarea companiei Electroputere", potrivit reprezentanţilor companiei sibiene, în cadrul căreia a fost construit un atelier de reparaţii pentru sistemul energetic. Secţia a fost privatizată şi din anul 2007 compania s-a orientat spre această nişă de piaţă. Retrasib a investit în perioada 2008 - 2011 circa 9,7 mil. lei (2,6 mil. euro) în reabilitarea secţiilor şi extinderea capacităţ ii de producţie.

"Pentru transformatoare/autotransformatoare de mare putere la clasă de tensiuni de 220 şi 400 kv procesul de producţie şi livrare durează între şapte şi nouă luni, iar pentru cele de putere mai mică, de sub 220 kv, între patru şi şapte luni", explică şeful Retrasib.

Ţinteşte şi pieţele externe

Conducerea producătorului de transformatoare şi-a mai propus să aibă o prezenţă importantă şi pe pieţele externe, mizând pe contractele din statele vecine.

"Am fost mereu prezenţi pe pieţele externe din Serbia, Cehia, Elveţia, Siria. În prezent avem oferte de lucrări depuse şi avem o poziţie bună în Elveţia. În Serbia avem un dezavantaj faţă de companiile locale sau cele din piaţa CEFTA din cauza taxei la import pentru echipamente electroenergetice, de 6,1%", spune Liviu Boruz.

Fraţii Buzoianu au intrat în acţionariatul Retrasib în anul 2007, moment la care compania sibiană se ocupa cu reparaţiile de transformatoare, iar în urma investiţiilor în prezent cea mai mare parte a afacerilor sunt generate de producţia de transformatoare.Retrasib a ajuns astfel de la afaceri de 8,2 mil. lei în 2007 la o cifră de afaceri de 47,5 mil. lei (11,3 mil. euro) în 2010 şi o cotă de piaţă de 70% pe segmentul de transformatoare de mare putere.

Călin şi Octavian Buzoianu controlează prin intermediul mai multor societăţi, precum Institutul Proiect, circa 80% din acţiunile Retrasib.

Compania are o capitalizare de 20,9 mil. lei (4,8 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO