Burse - Fonduri mutuale

Remarul si-a dublat afacerile in T1

15.05.2007, 18:22 11

Remarul 16 Februarie, companie care se ocupa cu reparatia meterialului rulant, a raportat pe primele trei luni ale acestui an o crestere a afacerilor cu 112%, la 4,67 mil. euro (15,8 mil. lei), fata de cele 2,2 mil. euro (8 mil. lei), cat inregistrase compania in 2006.
Reprezentantii Remarul spun ca dinamica cifrei de afaceri s-a datorat activitatii de la noul punct de lucru al companiei, Metalurgica, producatorul de piese turnate din otel din Aiud.
"Dinamica afacerilor a fost determinata de aportul pe care l-a adus noua parte componenta a societatii, Metalurgica. Profitul a ramas insa la un nivel scazut datorita faptului ca in aceste trei luni compania trece printr-un proces tehnologic de pregatire", a spus pentru ZF Emil Sabo, presedintele Remarul 16 Februarie.
Metalurgica Aiud a fost achizitionata anul trecut din starea de reorganizare juridica in schimbul sumei de
3 milioane de euro, iar pentru 2007 Adunarea Generala de la Remarul a aprobat deja investitii de un milion de euro in rentabilizarea activitatii companiei.
Profitul Remarul la trei luni a urcat cu 100.000 de euro, in conditiile in care anul trecut s-a raportat sub 10.000 castig.
Reprezentantii Remarul spuna insa ca in companie cuvantul de ordine pentru urmatorii doi ani este precautie si ca societatea va incerca o asezare interna. De asemenea societatea si-a propus pentru acest an o "crestere zero", in conditiile in care mare parte din fondurile companiei vor fi folosite pentru modernizarea si reorganizarea activitatii de la Metalurgica. Sabo spune ca Remarul si-a propus un profit aproape de zero, in conditiile in care rezultatul de anul trecut a fost "unul exceptional".
Compania clujeana este listata pe piata RASDAQ, la categoria baza, iar de la inceputul anului actiunile sale au adus investitorilor un castig de aproape 200%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO