Burse - Fonduri mutuale

Surpriză: BRD-SocGen o numeşte pe Mădălina Teodorescu de la First Bank în funcţia de vicepreşedinte - director general adjunct pe retail şi membru în Comitetul de Direcţie al Băncii. Mandat de patru ani

Surpriză: BRD-SocGen o numeşte pe Mădălina Teodorescu...

Autor: Eduard Ivanovici

07.02.2023, 17:58 2981

BRD – Groupe Société Générale (simbol bursier BRD) şi-a informat investitorii că, pe 7 februarie, Consiliul de Administraţie a decis numirea Mădălinei-Otilia Teodorescu, în calitate de director general adjunct retail, pentru un mandat de patru ani, începând cu 6 martie, pe postul vacant existent în cadrul Comitetului de Direcţie al Băncii.

„Numirea doamnei Mădălina – Otilia Teodorescu este sub condiţia obţinerii aprobării Băncii Naţionale a României. Termenul mandatului începe să se calculeze din a treia zi lucrătoare ulterioară primirii aprobării prealabile a BNR”, reiese dintr-un raport publicat la Bursă.

Acţiunile BRD sunt pe plus cu 11,5% în 2023, pe fondul unor tranzacţii în valoare de 39 de milioane de lei. În ultimele 12 luni, dinamica este de minus 27,5%, pe un rulaj de 721,5 de milioane de lei. Capitalizarea depăşeşte 10 miliarde de lei.

Mâine, 8 februarie, banca va publica rezultatele financiare preliminare din 2022.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO