Burse - Fonduri mutuale

Transilvania imprumuta 15 mil. euro de la IFC ca sa dea credite pe termen lung

Transilvania imprumuta 15 mil. euro de la IFC ca sa dea credite pe termen lung

BT vrea sa atraga in total 75 mil. euro de la cinci creditori pentru a-si finanta cresterea

28.09.2006, 18:43 14

Banca Transilvania va contracta un credit subordonat de pana la 15 milioane de euro de la IFC, divizia de investitii a Bancii Mondiale. Imprumutul acordat de institutia supranationala face parte dintr-un proiect de finantare mai mare, in valoare de 75 de milioane de euro, pe care Banca Transilvania (BT) intentioneaza sa-l deruleze.
In cadrul acestei facilitati a mai participat si BERD, cel mai important actionar al BT, tot cu 15 milioane de euro. In total, numarul creditorilor este de cinci, care vor participa cu linii de finantare distincte. Numele celorlalti participanti la aceasta facilitate de credit nu sunt cunoscute inca.
BT a operat recent si o majorare a capitalului social, prin care a atras 156 de milioane de lei (echivalentul a 47 de milioane de euro) de la actionari.
IFC va acorda imprumutul pe o perioada de sapte ani. Fondurile urmeaza sa fie folosite pentru a sustine activitatea de creditare in domeniile intreprinderilor mici si mijlocii si cel imobiliar. Consiliul director al IFC va lua decizia finala in privinta acestui credit pe 10 noiembrie.
Creditul va contribui, datorita scadentei mari, la echilibrarea pe maturitati a bilantului BT. De altfel, majoritatea bancilor de pe piata locala se confrunta cu dezechilibre de maturitati intre active si pasive, in conditiile in care scadentele la imprumuturile acordate au crescut sensibil, in timp ce pentru depozite atrase au ramas la nivelul catorva luni.
Intreprinderile mici si mijlocii, segmentul pe care BT este concentrata, arata o cerere tot mai semnificativa pentru finantari de investitii, acordate pe perioade lungi. Banca este unul dintre cei mai activi jucatori pe acest segment, implementand o serie de produse standardizate, care sa permita acordarea rapida. De altfel, segmentul IMM-urilor este considerat de bancheri drept urmatorul canal de crestere semnificativa pe zona retail, in conditiile in care este asteptata o crestere a capacitatii lor financiare.
Spre deosebire de BERD, care detine 15% din titlurile Bancii Transilvania, IFC nu face parte din actionariat. In toamna trecuta, IFC a investit insa 20 de milioane de dolari (aproximativ 16 milioane de euro) in obligatiuni convertibile in actiuni emise de BT. Restul actiunilor bancii sunt impartite intre un numar mare de investitori institutionali si individuali, dintre care nici unul nu detine insa pachete semnificative.
Neavand sustinerea unui grup puternic, asa cum este cazul celorlalti jucatori de top din sistem, BT se vede nevoita sa atraga resurse de la institutii supranationale, de pe pietele de capital si de la clienti. Banca plateste de altfel dobanzi peste media pietei la depozitele atrase de la clienti, atat la lei, cat si la valuta.
Actiunile BT, care sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti, au fost suspendate de la tranzactionare in ultimele doua sedinte pentru operarea in Registrul Actionarilor a modificarilor determinate de majorarile de capital derulate in acest an.
Titlurile bancii revin astazi la tranzactionare. Ultimul pret de tranzactionare a fost de 1,02 lei/actiune, capitalizarea bursiera a bancii fiind de 1,13 miliarde de euro.
La jumatatea anului, BT controla active de 1,75 miliarde de euro, cu 27% peste nivelul de la inceputul anului. Banca a fost unul dintre cei mai dinamici jucatori din sistem, reusind sa urce patru locuri, pana pe pozitia a cincea in iunie, cu o cota de piata de 4,3%.
Pe primul trimestru, BT a inregistrat un profit de 16,5 milioane de euro, in crestere cu 16% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Banca a fost unul dintre putinii jucatori de talie mare care au mai reusit sa obtina o crestere a profitului in paralel cu o expansiune semnificativa a activelor, respectiv a cotei de piata.
BT opereaza in prezent o retea de 307 unitati, avand peste 4.000 de angajati. In primele opt luni ale anului banca a deschis aproximativ 100 de sucursale si agentii, ajungand sa depaseasca nivelul tinta propus pentru decembrie, de 300 de unitati.
Efortul investitional a pus insa presiune pe cheltuieli, care au crescut mai repede decat veniturile. Cu astfel de situatii s-au confruntat si alti jucatori care au ales sa preseze pe castigarea de cote de piata. Mai multi jucatori din sistem au presat pe extinderea retelelor anul acesta, pentru a-si dezvolta afacerile.
In ciuda concurentei in crestere si a ingustarii marjelor, bancile au reusit si in primul semestru al acestui an sa marcheze cresteri ale profiturilor, desi mai putin spectaculoase decat in anii trecuti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO