• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Business Construct

Se lucrează la foc continuu pe zece şantiere de birouri din Capitală. Peste 25.000 de angajaţi se vor muta în birouri noi până la finalul anului în Bucureşti

Autor: Alina-Elena Vasiliu

05.01.2018, 00:08 1482

♦ Proiectele dezvoltatorilor arată că peste 250.000 mp de birouri vor fi gata până la sfârşitul lui 2018 în Capitală ♦ Bulevardul Unirii şi zona Orhideea-Politehnică intră în forţă pe piaţa de birouri. 

Peste 250.000 de metri pătraţi de birouri vor fi daţi în folosinţă până la sfârşitul acestui an în Bucureşti, iar la o medie de 8-10 metri pătraţi alocaţi fiecărui corpo­ratist, înseamnă că în noile clădiri de birouri vor putea lucra peste 25.000 de anga­jaţi. Aceştia se vor adău­ga celor aproape 300.000 care lucrează deja în clădirile moderne de birouri din Bucureşti.

Cele mai mari zece proiecte de birouri după suprafaţă, care vor fi ter­mi­nate până la finalul lui 2018, cumulează investiţii de peste 337 de milioane de eu­ro, în condiţiile în care va­loarea in­ves­ti­ţiilor alocate pentru unele din­tre aces­tea nu a fost făcută publică de dezvoltatori.

În top zece îşi fac loc doar două com­pa­nii cu acţionariat românesc – Forte Partners (deţinută de Ionuţ Dumi­trescu, Geo Mărgescu şi Johny Ja­bra) şi River Develop­ment (unde ac­ţio­nar este omul de afaceri Ion Rădulea).

„Sunt în fază de proiect sau în lucru clădiri de birouri cu spaţii mult mai mari de­cât în anii precedenţi, din care sunt anunţate pentru livrare în 2018 în total 286.000 mp, iar în 2019 circa 191.000 mp. Din calculele noastre însă în fiecare an se decalează circa 20% din ceea ce se anunţă iniţial, din diverse motive, iar o altă parte din spaţiile anunţate sunt pre-închiriate din 2017 sau sunt în negocieri avansate“, spune Alexandru Petrescu, managing partner la compania de con­sultanţă imobiliară Esop Consulting.

Dacă în anii trecuţi dezvoltatorii se concentrau în special pe una-două zone din Capitală, ceea ce a dus la aglome­ra­rea zonei de nord cu imobile de birouri, îngreunând traficul, anul acesta se remarcă o diversificare a zonelor către care s-au orientat investitorii. Astfel, sunt funcţionale şantiere atât în nord (Dimitrie Pompeiu, Pipera), cât şi în centrul de business – Piaţa Victoriei, în zona Orhideea-Politehnica, dar şi în centrul Capitalei – Piaţa Unirii, unde dezvoltatorii nu s-au prea uitat în ultimii ani, în principal din cauza numărului redus de terenuri disponibile. Anul acesta, două proiecte mari care au împreună 30.000 de metri pătraţi sunt în lucru în zona Unirii, „responsabili“ fiind investitori din Grecia, respectiv Belgia.

„Estimăm că în 2018 cererea va merge umăr la umăr cu oferta şi poate fi chiar cu 25-30% mai mare decât în 2017, dacă nu vor fi tulburări majore pe piaţa for­ţei de muncă şi dacă domeniile IT&C şi BPO nu se vor opri din creştere. Majo­ri­tatea viitorilor chiriaşi se vor orienta către spaţiile noi, în clădirile în curs de livrare“, spune Alexandru Petrescu.

Mare parte din proiectele aflate în curs de construcţie sunt deja preîn­chiriate de către companii. Spre exem­plu, dezvoltatorul imobiliar Global­worth, controlat de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a semnat un contract cu gigantul american Amazon pentru una dintre clădirile care fac parte din ansamblul Globalworth Campus din zona de nord a Capitalei.

Austriecii de la CA Immo au înche­iat un contract cu Bitdefender, unul din­tre cei mai mari jucători globali de pe piaţa de securitate IT, care îşi va muta biro­u­rile din primăvara acestui an în pro­iectul Orhideea Towers, din apro­pie­rea staţiei de metrou Grozăveşti din Capitală.

Proiectul de birouri AFI Tech Park, dezvoltat de AFI Europe România în apropierea hotelului Marriott din Bucureşti, a ajuns la un grad de ocupare de 10% şi se află în discuţii cu mai multe companii pentru închirierea spaţiului rămas liber. Chiriaşii care au încheiat deja contracte pentru AFI Tech Park sunt reţeaua de săli de sport World Class şi grupul francez Lagardere Travel Retail România. Cei de la AFI Europe spuneau, la sfârşitul anului trecut, că se află în discuţii cu companii din IT&C, farma, FMCG şi alte domenii conexe pentru restul contractelor.

Dezvoltatorii români de la Forte Partners nu au anunţat cine sunt chiriaşi în cea de-a doua fază a proiectului The Bridge. În prima clădire, inaugurată la finalul anului trecut, chiriaşii sunt BCR şi IBM.

În Unirii View, clădire situată în centrul Capitalei, unul dintre chiriaşi este furnizorul de servicii şi soluţii software NTT Data România, în vreme ce pentru Day Tower dezvoltatorii nu au anunţat cine sunt chiriaşii, precizând însă că mare parte dintre ei provin din sectorul IT.

În paralel, dezvoltarea segmentului de birouri este vizibilă şi în afara Bucureştiului, în oraşe din provincie precum Timişoara sau Cluj-Napoca. Iulian Dascălu construieşte în Timişoara un proiect de 220 de milioane de euro şi 594.000 de metri pătraţi – Openville. De altfel, în oraşul de pe Bega, competiţia este acerbă, după ce şi omul de afaceri Ovidiu Şandor a anunţat proiectul ISHO, de 130 de milioane de euro şi 50.000 de metri pătraţi, iar Virgil Tornoreanu a demarat construcţia Vox Technology Park, o investiţie de 30 de milioane de euro, cu 26.000 de metri pătraţi închiriabili.

Cluj-Napoca este o altă piaţă-cheie pentru dezvoltatorii de birouri. Aproximativ 30.000 de metri pătraţi se află în lucru în acest oraş, principalii investitori fiind locali – Transilvania Construcţii (proiectul Novic Plaza B), familia Tişe (Central Business Plaza) şi Iulius Group, deţinut de Iulian Dascălu (United Business Center Riviera).

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270