Business Construct

Stiri: Sparkassen a cumparat 10 hectare de teren

31.05.2007, 19:56 22

Sparkassen Immobilien, divizia de investitii imobiliare a grupului Erste Bank, care a anuntat ca va aloca 500 de milioane de euro pentru proiecte in Romania, a achizitionat un teren de 97.000 de metri patrati in Jilava, langa Bucuresti, pentru care a platit circa 7,2 milioane de euro.
Compania a achizitionat in luna ianuarie intreg pachetul de parti sociale al firmei romanesti Roter Investitii Imobiliare din Bucuresti, proprietarul terenului, se arata intr-un raport al Sparkassen.
Investitorul mai negociaza achizitia a doua terenuri langa Piata Victoriei, unde a anuntat ca va construi un imobil de birouri de 50.000 de metri patrati, care va fi dezvoltat de Immorent. Investitia alocata pentru acest imobil este de 80 milioane de euro.
Austriecii au achizitionat anul trecut Hotelul Novotel, situat pe Calea Victoriei din Bucuresti, si au preluat totodata proiectul comercial Sun Plaza, dezvoltat in sudul Bucurestiului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO