Business Hi-Tech

Best a vandut 17.000 de copii ale celui mai nou joc Warcraft

08.12.2008, 18:58 26

Distribuitorul local de jocuri pentru PC-uri si console Best Distribution a distribuit in mai putin de o luna de la lansare 17.000 de jocuri World of Warcraft: Wrath of the Lich King, al doilea set de expansiune pentru cel mai mare joc multiplayer de pe internet, cu peste 11 milioane de utilizatori in intreaga lume.

"Din totalul unitatilor comercializate, 60-70% au fost vandute catre consumatori finali", a declarat directorul companiei, Andreea Allardin, citata de Mediafax. Setul de expansiune costa 140 de lei (37 euro), iar pentru a-l juca, utilizatorii au nevoie de jocul initial World of Warcraft (50 de lei / 14 euro), precum si de primul set de expansiune, Burning Crusade (60 de lei / 16 euro). Acestia trebuie sa plateasca, de asemenea, un abonament lunar de 13 euro.
Best Distribution estimeaza pentru acest an o crestere de 50% a cifrei de afaceri, la sase milioane euro, si un profit de 600.000 euro, potrivit lui Spiros Jamas, directorul executiv al firmei elene CD Media, proprietarul Best Distribution. "Rata de crestere de anul acesta, de 50%, a fost prognozata dupa ce am semnat acorduri cu mari retaileri din Romania. Atingerea obiectivului depinde si de luna decembrie. Pentru anul viitor inca n-am stabilit bugetul, insa cresterea va mult mai mica, cel mai probabil de 25%. Efectele crizei inca nu au fost simtite in pe piata jocurilor din Romania, cred ca in primele doua trimestre ale anului se va inregistra o scadere", a adaugat Jamas.
"In 2009, vrem sa ne consolidam pozitia in Romania, vom cauta noi produse si parteneriate. De asemenea, ne vom extinde prezenta si in afara Bucurestiului, in Cluj-Napoca, Iasi si Constanta. Vom incepe si distribuirea de jocuri si in statiile de benzina", a mai spus oficialul CD Media.
In Romania, vanzarile online ale Best Distribution se ridicau la 5% anul trecut, urmand sa atinga 8-10% in acest an, a precizat Andreea Allardin.
CD Media, care a preluat distribuitorul local de jocuri de la grupul RTC Holding, intentioneaza sa isi extinda activitatea in regiunea Balcanilor, prin preluarea de companii.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO