Business Hi-Tech

Grupul Telekom România a avut venituri de 247 mil. euro în trim. 3, în scădere cu 3%

Anastasios Tzoulas, directorul financiar al Telekom România: Cifrele arată impactul semnificativ pe care le-au avut o serie de măsuri de reglementare şi fiscale neprevăzute, la care se adaugă investiţiile necesare pentru trecerea la brandul T

Autor: Adrian Seceleanu

07.11.2014, 00:07 550

Grupul Telekom România, format din companiile Tele­kom România Communica­tions (fostul Romtelecom) şi Telekom România Mobile Communications (fostul Cosmote), a avut în al treilea trimestru venituri totale de 247 mil. euro, în scădere cu 2,8% şi un profit operaţional (EBITDA) de 60 mil. euro, în scădere cu 13%, potrivit datelor comunicate de grupul german Deutsche Telekom, care controlează cele două companii prin intermediul grecilor de la OTE. La nouă luni veniturile grupului au fost de 750 mil. euro, în creştere cu 0,7%, în timp ce rezultatul EBITDA a fost de 196 mil. euro, în scădere cu 0,5%, conform datelor DT.

Telekom România Communications (fostul Romtelecom) a înregistrat în al treilea trimestru venituri de 151,3 mil. euro, aproape egale cu cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul creşterilor înregistrate de divizia care vinde servicii către alţi operatori (wholesale) şi al proiectelor IT&C, în condiţiile în care încasările diviziei de retail au scăzut, conform datelor publicate de grupul elen OTE. Pe segmentul retail compania a înregistrat creşteri ale clienţilor doar pe TV, în timp ce telefonia fixă şi-a continuat declinul, iar serviciile de net au stagnat (în raport cu anul precedent). Faţă de trimestrul doi, compania a pierdut clienţi pe net fix, situaţie înregistrată şi în trimestrul al doilea în raport cu primul trimestru. Cheltuielile cu plecările voluntare au fost de 2,3 mil. euro, în scădere cu 58,9% faţă de anul precedent. Plecările voluntare, coroborate cu proiectul gigantic de externalizare semnat de fostul Romtelecom cu Ericsson - prin care sute de angajaţi au fost transferaţi la compania suedeză, au adus numărul de angajaţi la un minim istoric, de 6.008 persoane. Faţă de anul precedent Telekom România Communi­cations are cu 1.090 mai puţini angajaţi. Costurile cu personalul ale companiei au fost de 24,6 mil. euro în trim. 3 din acest an, faţă de 29,1 mil. euro cu un an în urmă.

Telekom România Mobile Communica­tions (fostul Cosmote), numărul trei pe piaţa locală de telefonie mobilă, a înregistrat creşteri ale numărului de abonamente în al treilea trimestru, dar veniturile totale au scăzut cu 7,8%, la 107 mil. euro, în condiţiile în care acesta este primul trimestru în care compania resimte întreg impactul reducerii cu peste 70% a tarifelor de interconectare din primăvara acestui an.

Veniturile din servicii ale Telekom România Mobile Communications au fost de 83 mil. euro, în scădere cu 15,3% faţă de anul precedent, conform datelor Deutsche Telekom.

Grupul Telekom România, format din companiile Telekom România Communica­tions (fostul Romtelecom) şi Telekom România Mobile Communications (fostul Cosmote) au înregistrat o „performanţă stabilă“, înregistrând creşteri în „zone-cheie“ în ciuda impactului negativ al reglementărilor, al taxei pe stâlp introduse peste noapte de Guvern şi al rebrandingului – care au limitat capacitatea de investiţii în iniţiative comerciale, a comentat rezultatele pe trimestrul al treilea Anastasios Tzoulas, directorul financiar al celor doi operatori.

„Rezultatele indică o performanţă stabilă a operaţiunilor Telekom România, stabilind totodată bazele pentru dezvoltarea durabilă pe care o anticipăm pe termen mediu şi lung. În acelaşi timp, cifrele arată impactul semnificativ pe care le-au avut o serie de măsuri de reglementare şi fiscale neprevăzute, la care se adaugă investiţiile necesare pentru trecerea la brandul T“, a spus Tzoulas.

El a insistat asupra faptului că aceşti factori au împiedicat compania să se concentreze pe achiziţia de clienţi prin lansarea unor campanii promoţionale. „Aceşti factori ne-au limitat considerabil capacitatea de a investi în iniţiative comerciale şi, indirect, au afectat atragerea de noi contracte. Cu toate acestea, creşterea constantă pe zone-cheie, cum ar fi segmentul de business, veniturile din broadband sau numărul de clienţi postpaid, reprezintă o bază solidă pentru a continua consolidarea poziţionării ca reţea integrată care oferă soluţii complete.“

O primă evaluare a impactului înregistrat pe piaţă de grup după rebranding va putea fi astfel realizată doar după publicarea rezultatelor din al patrule trimestru, în condiţiile în care grupul a acţionat pe piaţă sub numele T doar două săptămâni din trimestrul al treilea.

Investiţiile grupului Telekom România au crescut cu 52,2% în al treilea trimestru, la 35 mil. euro. „În ciuda condiţiilor de piaţă, cele două companii au continuat investiţiile planificate şi în T3. Cele mai multe investiţii din 2014 vizează, în principal, extinderea reţelelor FTTH, 3G şi 4G“, au spus reprezentanţii grupului Telekom România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO