Business Hi-Tech

Logitech prezintă prima “clonă” de Apple Magic Mouse: Mouse-ul tactil

Logitech prezintă prima “clonă” de Apple Magic Mouse: Mouse-ul tactil

Autor: Bogdan Alecu

08.02.2012, 17:19 714

La trei ani de când Apple a inventat Magic Mouse, Logitech vine şi lansează echivalentul "universal" al acestuia, compatibil atât cu Mac OS X cât şi cu Windows.

Lansat în 2009 de către Apple Magic Mouse a reprezentat o "revoluţie" în industrie deoarece îmbina atât caracteristicile unui mouse clasic, cât şi posibilitatea de multi-touch specifică unui touchpad de ultimă generaţie. Cum era de aşteptat, principalul minus al acestuia era că nu au fost create şi drivere pentru MS Windows care să suporte caracteristicile multi-touch, ci doar pentru Mac OS X, sub Windows comportându-se exact ca un mouse obişnuit fără scroll.

Logitech Touch Mouse M600 este un mouse ce dispune de o suprafaţă tactilă ce îţi permite să navighezi intuitiv cu ajutorul degetelor.

"Utilizatorii se obişnuiesc să folosească vârful degetelor pentru a naviga pe smartphone-uri şi tablete," a precizat Todd Walker, brand manager în cadrul Logitech. "Pentru mulţi utilizatori aceste gesturi au devenit ca o a doua natură. Logitech Touch Mouse M600 reflectă această evoluţie în modul în care interacţionăm cu lumea digitală, mişcările intuitive devenind ceva natural."

Cu mouse-ul Logitech Touch Mouse M600 poti face scroll şi "swipe" oriunde degetele tale se aşează pe mouse. Dispunând de un design modern, margini rotunjite şi linii ergonomice, acest mouse tactil stă confortabil în palmă şi este un companion perfect pentru laptop.

Software-ul Logitech Flow Scroll ajută ca scrolling-ul să fie neîntrerupt, asemănător scrolling-ului de pe un smartphone. Glisează cu degetul suprafaţa tactilă pentru a experimenta o derulare continuă pe paginile de Internet.

Forma mouse-ului este concepută aşa încât să poţi face exact ce îţi doreşti, selectare, click şi scroll. Este alegerea perfectă pentru stângaci şi dreptaci, există arii de click care pot fi redistribuite cu ajutorul software-ului Logitech SetPoint. în plus, Logitech Touch Mouse M600 include un receiver mic Unifying la care se pot conecta printr-un port USB până la şase mouşi şi tastaturi compatibile.

Logitech Touch Mouse M600 va fi disponibil de la mijlocul lunii februarie la un preţ recomandat de 69,99 Euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO