Business Hi-Tech

Natiunile Unite vor sa controleze Internetul

30.03.2004, 00:00 14

Organizatia Natiunilor Unite (ONU) intentioneaza sa intareasca mecanismele de control asupra Internetului, intr-un moment in care hackerii, virusii si spam-ul constituie un pericol tot mai mare atat pentru utilizatorii particulari, cat si pentru companii si institutii.
Chiar daca discutiile sunt abia la inceput, ONU ar putea decide o schimbare fundamentala a modului in care functioneaza in prezent Internetul. Secretarul General al organizatiei, Kofi Annan, a criticat dur actualul sistem, atat de permisiv, care deschide numeroase brese pentru raufacatori. El a apreciat ca administrarea domeniilor de Internet este de asemenea facuta intr-un mod "inechitabil". Annan a condamnat si faptul ca principalele servere care ghideaza activitatea pe Internet sunt operate de voluntari, in loc sa fie controlate de o institutie recunoscuta la nivel mondial.
Mai multe organizatii internationale au criticat insa decizia ONU, spunand ca organizatia internationala nu va face altceva decat sa incurce lucrurile si mai mult. Organismul care controleaza in prezent adresele de Internet, ICANN, a fost sprijinit de Camera pentru Comert International (ICC) si de Departamentul de Comert al SUA, ai caror oficiali au apreciat ca ONU va spori de fapt birocratia si nu va putea rezolva problemele Internetului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24