Business Hi-Tech

Orange continuă programul SuperCoders, dedicat copiilor pasionaţi de tehnologie

Orange continuă programul SuperCoders, dedicat copiilor...
11.10.2022, 00:02 284

Orange România, liderul pieţei locale de telecom, în parteneriat cu Fundaţia Orange şi Simplon România, a lansat ediţia cu numărul 9 a programului de educaţie digitală SuperCoders, dedicat copiilor cu vârste între 10 şi 14 ani.

Ca parte a programului ei vor participa la ateliere susţinute de mentori experimentaţi. Ediţia de anul acesta se desfăşoară în perioada octombrie 2022 - aprilie 2023.

„Obiectivul pe care Orange şi l-a asumat ca parte a Strategiei #OrangeForward este de a face România mai puternică prin digitalizare. Astfel, educaţia digitală ocupă un rol central în activitatea pe care o realizăm, fiind o prioritate pentru Orange, precum şi pentru Fundaţia Orange, care se alătură programului SuperCoders”, a declarat Veronica Dogaru, corporate communications & CSR director, Orange România.

Caravana, prima etapă a programului, ce are loc în perioada octombrie-noiembrie 2022, reprezintă o serie de ateliere în cadrul cărora participanţii vor învăţa de la mentorii Simplon România bazele programării în Scratch, limbajul de programare vizuală pentru copii.

Pentru a se înscrie în Competiţia Naţională SuperCoders, a doua etapă a programului SuperCoders, copiii trebuie să creeze o poveste interactivă. Înscrierile în competiţie sunt deschise până în data de 20 noiembrie.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO