Business Hi-Tech

Patru noi modele de Galaxy de la Samsung. Vedeţi aici cum arată noile telefoane - GALERIE FOTO

Galaxy M Pro

Cum arată noile telefoane

Autor: Ştefan Vrabie

24.08.2011, 12:55 1988

Samsung Electronics, unul dintre principalii furnizori de telefoane mobile, va lansa patru noi smartphone-uri Galaxy - Galaxy M Pro, Galaxy W, Galaxy Y şi Galaxy Y Pro, toate rulând pe sistem de operare Google Android 2.3.

Momentan nu sunt cunoscute mai multe detalii cu privire la preţurile lor.

Galaxy M Pro
Vine cu o tastatură QWERTY, un trackpad optic şi un ecran de 2,66 inchi. Puterea de calcul a telefonului este oferită de procesorul de 1GHz. Galaxy M Pro oferă productivitate extinsă prin intermediul unei varietăţi de soluţii pentru companii, inclusiv Exchange Active Sync, Sybase Afaria, CISCO Mobile şi CISCO WebEx.

Galaxy W
Smartphone-ul are un ecran tactil de 3.7 inchi. Galaxy W include hub-urile Samsung de jocuri, sociale şi de muzică. Procesorul de 1,4GHz asigură o rulare rapidă a sistemului de operare Andorid 2.3. Telefonul mai include o cameră foto de 5 megapixeli cu LED flash în spate, o cameră VGA în faţă pentru video chat precum şi conectivitate prin Bluetooth, USB 2.0 şi Wi-fi. Memoria internă de 4Gb poate fi extinsă până la 32 de GB cu ajutorul slot-ului pentru card-uri microSD.

Galaxy Y
Compact, dar cu o gamă completă de caracteristici care permite socializarea în mişcare, Galaxy Y este un dispozitiv creat în special pentru consumatorii tineri. Multitasking-ul unitar pe ecranul de 3 inchi este posibil cu ajutorul procesorului de 832MHz al dispozitivului. Galaxy Y include Social Hub-ul Samsung, permiţându-le utilizatorilor să rămână conectaţi în cercurile lor sociale online. Telefonul mai este echipat cu interfaţa Samsung TouchWiz User. Galaxy Y este disponibil în mai multe variante de culori.

Galaxy Y Pro
Echipat cu o tastatură QWERTY şi cu caracteristici sociale şi profesionale, smartphone-ul Galaxy Y Pro este optimizat pentru tinerii care încearcă să-şi administreze atât viaţa profesională, cât şi pe cea personală. Utilizatorii pot sta constant conectaţi cu Social Hub Premium care permite email-uri, integrarea reţelelor sociale şi mesagerie instantanee.

Galaxy Y Pro are un procesor de 832MHz şi un ecran de 2,6 inchi, conectivitatea putând fi făcută prin intermediul tehnologiei Bluetooth 3.0, USB 2.0 sau Wi-Fi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO