Business Hi-Tech

Sony a vândut peste 1 milion de unităţi PlayStation 4 în 24 de ore de la lansare în America de Nord. Ar putea deveni cea mai bine vândută consolă din istorie

Sony a vândut peste 1 milion de unităţi PlayStation 4...

Autor: Octavian Calei

19.11.2013, 17:21 1200

Sony a vândut în America de Nord peste 1 milion de console PlayStation 4 în primele 24 de ore de la primele livrări, volumul fiind de cinci ori mai mare decât cel înregistrat în primele două săptămâni de PlayStation 3 şi este pe cale să devină cea mai de succes lansare din istoria industriei de gaming, scrie secţiunea dedicată jocurilor a site-ului Yahoo.

În 2006, Sony a reuşit să livreze 1 milion de console PS3 către partenerii de retail abia după o lună şi jumătate, iar în primele două săptămâni s-au vândut numai 197.000 de unităţi, potrivit unui raport The NPD Group.

PS4 a devenit consola care se vinde cel mai repede, depăşind chiar cifrele înregistrate de lansarea PlayStation 2 din Japonia.

„Suntem foarte bucuroşi că reacţia consumatorilor a fost atât de fenomenală. Vânzările evoluează foarte bine în America de Nord şi aşteptăm cu entuziasm lansarea PS4 din data de 29 noiembrie în Europa şi America Latină”, a spus Andrew House, preşedinte şi CEO al grupului Sony Computer Entertainment.

Vânzările de console PS4 din primele două săptămâni de la lansare ar putea deveni şi mai mari în contextul în care consola va intra de la sfârşitul lunii noiembrie pe piaţa din Marea Britanie şi Europa. Amazon a anunţat clienţii din Anglia că toate comenzile făcute din acest moment vor fi servite după Crăciun.

Jack Tretton, preşedintele Sony Computer Entertainment America, a prezis vânzări de 3 milioane de unităţi PS4 până la sfârşitul anului, iar până în aprilie Sony aşteaptă să fie vândute 5 milioane de console.

Însă noile console Sony au început să întâmpine probleme de calitate. Din cele 1.600 de evaluări ale cumpărătorilor de pe Amazon.com, aproape o treime sunt negative. Unii utilizatori au primit console defecte care nu porneau. 

Nintendo a reuşit să vândă peste 1 milion de console Wii în primele zile după lansare, în toată lumea. În SUA s-au cumpărat 600.000 de unităţi în prima săptămână. Pe de altă parte, Microsoft a vândut în primele două săptămâni de la lansare 326.000 de console Xbox 360.

Noua consolă de la Nintendo, Wii U, a înregistrat în SUA 425.000 de unităţi vândute în prima săptămână şi 3,06 milioane de console la nivel global în prima lună.

Preţul unei console Sony PlayStation 4 cu capacitate de stocare de 500 de GB este de 400 de dolari pe site-urile BestBuy şi GameStop, iar pe Amazon ajunge aproape la 900 de dolari, varianta specială de lansare.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24