Business Internaţional

Armamentul nuclear scoate două companii de top de pe lista de investiţii a celui mai mare fond suveran din lume

Armamentul nuclear scoate două companii de top de pe...
13.01.2013, 20:00 1583

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume, şi-a făcut curat în portofoliu excluzând din motive legate de etică două companii care au legături cu producerea armelor nucleare, scrie Le Monde.

Fondul, care administrează echivalentul a 525 de miliarde de euro, este guvernat de reguli de etică care-l împiedică să investească banii de pensii ai norvegienilor în industrii de armament „inumane”, în industria tutunului şi în companii vinovate de încălcarea drepturilor omului, de corupţie sau de degradarea gravă a mediului înconjurător.

Vehiculul de investiţii a vândut participaţiile de 0,7% şi de 1,1% pe care le deţinea la companiile americane Jacobs Engineering şi Babcock & Wilcox, cărora le reproşează că sunt implicate în producerea de arme nucleare.

În schimb, fondul a reintegrat în sfera de investiţii compania britanică BAE Systems şi pe cea italiană Finmeccanica în condiţiile în care parteneriatul acestora a încetat să mai producă rachete cu focos nuclear ASMP-A pentru armata franceză. Exclus în 2011, producătorul american de chimicale FMC Corporation a fost, de asemenea, reinclus deoarece nu mai achiziţionează fosfaţi din Sahara Occidentală, teritoriu anexat de Maroc în 1975. Ministerul norvegian de finanţe a decis să scoată de sub supravegere grupul industrial german Siemens, pus sub observaţie în 2009 din cauza mai multor scandaluri de corupţie.

După această rundă de “curăţenie”, în total 54 de grupuri au rămas pe lista neagră a fondului. Printre numele grele figurează Boeing, Lockheed Martin, Safran, Philip Morris, British American Tabaco, Wal-Mart şi Rio Tino.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24