• Leu / EUR4.7352
  • Leu / GBP5.3288
  • Leu / USD4.2979
Business Internaţional

Băncile americane se confruntă cu deficit de lichiditate de 100 miliarde de dolari

Băncile americane se confruntă cu deficit de lichiditate de 100 miliarde de dolari

Janet Yellen, preşedintele Fed. AFP/Mediafax Foto

Autor: Liviu Popescu

5 sep 2014 328

Cele mai mari bănci americane se confruntă cu deficit de 100 miliarde de dolari pentru a putea îndeplini noile cerinţe de lichiditate concepute pentru a evita o viitoare criză, a avertizat Rezerva Federală americană.

Autorităţile americane de reglementare în sectorul financiar au finalizat săptămâna aceasta detaliile privind cerinţele legate de rata de acoperire a lichidităţii, care va obliga băncilor să deţină o anumită cantitate de active care să fie transformate rapid în capital în eventualitatea unei crize a creditelor, scrie Financial Times.

Dacă rata ar fi aplicată în prezent, băncile supuse noilor reguli ar trebui să deţină 2.500 de miliarde de dolari în active lichide de înaltă calitate pe o perioadă de 30 de zile, cu aproape 100 miliarde de dolari mai mult decât deţin în prezent.

„Criza a demonstrat că multe dintre cele mai mari şi mai importante instituţii financiare nu deţin o cantitate suficientă de active lichide de înaltă calitate astfel încât să facă faţă în mod independent mediului de piaţă tensionat”, a explicat preşedintele FED Janet Yellen. Băncile americane sunt obligate să îndeplinească în totalitate criteriile de lichiditate până în 2017.

 
Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7352
Diferență: -0,0042
Ieri: 4.7340
Azi: 4.2979
Diferență: 0,7619
Ieri: 4.2803
Azi: 5.3288
Diferență: 0,3106
Ieri: 5.3251
Azi: 4.3226
Diferență: 0,0324
Ieri: 4.3235