Business Internaţional

Bursa de la New York a deschis indecis

Bursa de la New York a deschis indecis

Foto: AFP

Autor: Mediafax

12.03.2012, 17:07 147

Acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de luni indecis, după date economice din China care pun sub semnul întrebării perspectivele economiei mondiale, relatează Reuters.

Indicele Dow Jones este în creştere cu 0,08%, dar Standard & Poor's 500 este în scădere cu 0,05%, iar Nasdaq cu 0,02%.

China a înregistrat în februarie un deficit comercial de 31,5 miliarde de dolari, cel mai mare din ultimii 10 ani, fiind incert dacă evoluţia negativă a exporturilor a fost determinată de cererea externă scăzută sau numai de factori sezonieri.

Datele provoacă unele semne de întrebare legate de perspectivele economice, chiar dacă autorităţile americane au publicat vineri date care indică îmbunătăţirea condiţiilor pe piaţa muncii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO