Business Internaţional

Business-ul in statiunile de ski, pe muchie de cutit: ninge sau nu ninge?

12.12.2003, 00:00 28

Lipsa zapezii naturale pe partiile de ski si temperatura ridicata, care face nefunctionale si tunurile de zapada, risca sa compromita afacerile din statiunile montane.
Daca nu va ninge pana in ianuarie, asa cum prevad acum meteorologii, hotelurile, firmele de inchiriat echipamente de ski, companiile de transport prin cablu vor avea incasari din sezon de doua ori mai mici sau chiar mai rau.
Hotelierii spun ca lipsa zapezii afecteaza deja gradul de ocupare in primele doua saptamani ale lunii decembrie si imediat dupa Revelion, insa intre 20 si 31 decembrie acesta este 100%, indiferent daca ninge sau nu.
"Acum doi ani, cand nu a fost zapada am avut 35% ocupare, dupa care, anul trecut, cand am avut un sezon foarte bun, gradul de ocupare a fost de peste 60%", spune Catalin Voicu, directorul hotelului Anda din Sinaia, aflat la 50 de metri de telecabina.
Hotelul Anda, care are patru stele, are in prezent un grad de ocupare de 50%.
Hotelul Premier de trei stele din Predeal a avut in prima parte a lunii decembrie un grad de ocupare de 12%.
"Daca ar fi nins, gradul de ocupare ar fi fost de 25-30%", spune Pavel Vasile, administratorul hotelului.
El spune ca imediat dupa Revelion, ocuparea scade brusc in timpul saptamanii, dar ca in weekend poate ajunge si la 80%.
Pentru unele hoteluri, mai ales cele care au si sali de conferinte, situatia este mai putin dramatica datorita cererii din partea companiilor.
"Tot mai multe companii isi trimit angajatii la munte pentru diverse scopuri: seminarii, team-building", spune Vasile. El afirma ca anul acesta au avut printre clienti companii precum Coca-Cola sau Allianz. "Durata unei astfel de actiuni este de 2 pana la sase zile, iar numarul de persoane este de 20 si chiar 60 in unele cazuri", mai spune el.
"Gradul mediu de ocupare al hotelurilor de la munte care au sali de conferinte este de 58-72% si cei mai multi clienti provin din partea companiilor", a declarat Paul Marasoiu, presedintele companiei Peacock, de consultanta hoteliera.
El spune ca numarul de astfel de evenimente orgaizate de companii a crescut cu peste 30% anul acesta fata de anul trecut.
Daca hotelurile se mai consoleaza cu seminariile organizate de companii, alte afaceri din statiunile de ski au mult mai mult de suferit.
Este vorba de firmele care inchiriaza echipamente de ski si cele care asigura transportul prin cablu pe partie.
Chair daca exista si tunuri de zapada artificiala aceste firme nu inchiriaza echipamente decat daca  stratul este suficient de gros pentru ca altfel acestea se deterioraza. "Tunurile nu functioneaza decat daca temperatura este de a€“3, a€“4 grade. Dar daca este pozitiva, cum se intampla acum, nu pot functiona", spune Stancu Alexandru, directorul Institutului de Cercetare in Turism. Potrivit acestuia la ora actuala exista 4 tunuri in Predeal, 2 in Poiana Brasov si 4 in Azuga.
In statiunile unde nu sunt tunuri de zapada artificiala - cum este Sinaia - incasarile risca sa fie aproape nule.
Reprezentantii companiei Teleferic Prahova, care asigura transportul prin telecabine, telescaune si teleski in Sinaia si Predeal spun ca fara zapada, numarul de clienti este de doua ori mai mic.
In mod obisnuit, cand se schiaza, o instalatie transporta 10.000 de persoane zilnic. La un pret mediu al biletului de 50.000 de lei (preturile sunt mai mari, dar se acorda discounturi semnificative), pierderea zilnica a firmei cauzata de lipsa zapezii este de 6.000 de euro.
Lipsa zapezii pe partie afecteaza in aceeasi masura si vanzarile importatorilor de echipamente de ski.
"Anul trecut pe vremea aceasta se vindeau deja produsele de ski. Lipsa zapezii din acest an a facut ca vanzarile serioase sa nu inceapa inca", spune Dan Tudose, director de vanzari al Kraus, importatorul produselor Reebok in Romania.
Singurii care cumpara in prezent echipament de ski sunt cei care se pregatesc sa plece in concediu in strainatate de sarbatori.
"Nu toti isi cumpara echipament din Romania. O buna parte dintre acestia prefera sa cumpere abia cand ajung la fata locului" adauga Tudose.
Cu toate acestea, vanzatorii de produse sportive sunt optimisti. "Poate ca vom recupera anul viitor, in cazul in care se va prelungi sezonul de iarna", crede Tudose.
georgiana.stavarache@zf.ro ; ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO