Business Internaţional

Cel puţin 17 persoane au murit într-un accident aviatic în Sudanul de Sud

Cel puţin 17 persoane au murit într-un accident aviatic...

Autor: Marinela Sarbu, Mediafax

09.09.2018, 13:23 21941

Cel puţin 17 persoane au murit în Sudanul de Sud duminică, când un mic avion care transportă pasageri de la Aeroportul Internaţional Juba în oraşul Yirol s-a prăbuşit, au declarat un martor ocular, precum şi ministrul de stat Taban Abel pentru Reuters.

"Încă mai scoatem cadavrele din apă, deoarece aeronava a căzut într-un râu. Până în prezent, în faţa mea sunt şase corpuri recuperate din apă", a spus martorul, adăugând că avionul transporta aproximativ 19 pasageri.

"Avionul s-a prăbuşit, 17 persoane au decedat şi avem trei supravieţuitori", a declarat Abel agenţiei Reuters, telefonic de la Yirol. Avionul avea un total de 22 de persoane, iar două erau încă lipsite.

Unul dintre supravieţuitori, un medic italian care lucrează pentru un ONG, este în stare critică şi este supus unei intervenţii chirurgicale în spitalul Yirol, a afirmat ministrul.

Printre cei 22 de pasageri se aflau şi trei copii, a transmis o sursă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO