La sfarsitul anului 2005, Stephen Schwarzman, CEO al fondului de investitii Blackstone, a aflat ca guvernul german se afla in discutii cu cativa dintre rivalii sai cu privire la vanzarea unui pachet semnificativ din actiunile Deutsche Telekom, gigantul din domeniul telecomunicatiilor detinut partial de stat, scrie Financial Times.
Doua luni mai tarziu, el se afla in biroul cancelarului Angela Merkel din Berlin, pregatit sa-si sustina cauza in ceea ce priveste achizitia unei companii germane. Cei doi alcatuiau un cuplu ciudat: Schwarzman, fiu al unui comerciant din Philadelphia, acum un miliardar newyorkez; Merkel, o fosta fiziciana transformata in politician din fosta Germanie de Est, aflata acum la carma unui guvern de coalitie. Totusi, cei doi aveau un scop comun: cel de a se folosi de puterea fondurilor de investitii pentru a transforma Deutsche Telekom si prin urmare a da un impuls economiei germane cu un ritm lent de dezvoltare.
In timpul discutiei, Merkel a evitat mentionarea numelui Deutsche Telekom si a laudat calitatile fondurilor de investitii, criticand in acelasi timp gandirea pe termen scurt a fondurilor de hedging. Schwarzman s-a simtit incurajat. Apoi, Merkel i-a reamintit de responsabilitatea pe care Blackstone si-ar asuma-o in cazul ajungerii la un acord.
Intalnirea dintre cei doi a pregatit terenul pentru preluarea de catre Blackstone a unui pachet de 4,5% din actiunile Deutsche Telekom la un pret de 2,7 miliarde de euro. Cazul marcheaza un experiment indraznet in evolutia capitalismului german.
La sfarsitul lunii februarie 2006, la mai putin de o saptamana dupa discutia sa cu Merkel, Schwarzman a obtinut o intrunire privata cu ministrul de finante, Peer Steinbruck. Dupa un dineu gazduit de Chuck Prince, CEO-ul Citigroup, cei doi s-au intalnit si au pus la punct un acord.
Pentru Steinbruck ceea ce conta cel mai mult era cum sa puna in balanta cererile reprezentantilor salariatilor in cadrul consiliului de supraveghere al Deutsche Telekom si temerile de ordin economic ale reprezentantilor actionarilor. Prima tabara era in primul rand interesata de protectia locurilor de munca si contracararea unor masuri dure de reducere a costurilor. Cea de-a doua tabara dorea ca firma sa fie competitiva pe plan global, astfel incat aceasta sa participe la consolidarea industriei prin realizarea de achizitii.
Dorinta lui Schwarzman era sa obtina valoare dintr-un activ foarte pretuit. El stia ca guvernul dorea o persoana independenta care sa poata "spune lucrurile pe care noi nu le putem spune" membrilor board-ului desemnati de salariati, conform unui oficial al guvernului german.
In ciuda argumentelor foarte solide in favoarea transformarii, existau riscuri considerabile de ordin politic pentru guvernul nou-instalat. In acel moment, guvernul detinea 36% din Telekom. Steinbruck si oficialii guvernamentali se temeau ca cedarea controlului efectiv asupra unui simbol national ar provoca proteste dure. Din acest motiv, Berlinul dorea sa pastreze 25% plus o actiune din companie, suficient pentru a permite guvernului sa blocheze decizii cheie sau o preluare ostila.
Schwarzman a adoptat o atitudine foarte calculata. In loc sa faca presiuni in scopul obtinerii unui pachet mai consistent, el a fost de acord in principiu sa preia numai 4,5%, plus un loc in consiliul de supraveghere al companiei. Astfel, a castigat un avans fata de un consortiu rival format din Apollo Management din Statele Unite, BC Partners din Marea Britanie si General Capital Group din Germania, care se oferise sa achizitioneze aproape 30% din Telekom in schimbul a aproximativ 18 miliarde de euro.
Desi era riscant sa ia pachetul mai mic, surse implicate in tranzactie banuiesc ca Berlinul a promis ca dividendul Telekom sa ramana constant. Astfel, Blackstone putea cel putin sa-si acopere dobanda legata de imprumutul pe care urma sa-l contracteze pentru a finanta cea mai mare parte a tranzactiei.
In schimb, Blackstone a castigat un lucru esential: o promisiune din partea guvernului german ca ii va sprijini in mod tacit reformele, desi din spatele scenei. Orice sugestie ca guvernul era in mod public implicat in reforme radicale risca sa destabilizeze coalitia.
Desi Blackstone castigase un avantaj, razboiul ofertelor nu era nici pe departe incheiat. In martie si aprilie 2006, rivali ai lui Schwarzman au sosit in Frankfurt pentru a-si sustine cazul in fata KfW, banca de stat care se ocupa de portofoliul de actiuni al guvernului.
Totusi, dintr-un punct de vedere, Blackstone a dat dovada de o incredere excesiva. Spre deosebire de consortiul rival, Blackstone nu a facut presiuni in sensul unei analize detaliate a situatiei Telekom.
La mijlocul lunii aprilie, KfW a prezentat Blackstone si rivalilor sai optiunea de a achizitiona 4,5% si le-a cerut sa ofere un pret. Consortiul rival nu a luat niciodata in mod serios in considerare preluarea unui pachet ce nu-i asigura controlul. Pe 24 aprilie, Blackstone a platit 14 euro pe actiune, cu numai 2,6% peste pretul pietei.
Steinbruck a putut apara o modesta tranzactie cu un fond de investitii, in timp ce investitorii s-au putut declara multumiti cu o crestere solida de 3,5% a pretului actiunilor, pana la 14,16 euro.
Dupa doua saptamani, insa, Blackstone a primit o lovitura. Telekom a facut public in cadrul unei declaratii faptul ca pierdea clienti pe partea de telefonie fixa, segmentul de baza al companiei, intr-un ritm mai rapid decat castiga pe partea de internet. Daca ar fi examinat indeaproape cifrele Telekom, Blackstone nu s-ar fi aflat in aceasta situatie.
Aflat in fata unei probleme neasteptate, Blackstone trebuia brusc sa demonstreze ca parteneriatul sau cu guvernul functiona. Acest lucru a cazut in sarcina lui Lawrence Guffey, ce reprezenta Blackstone in cadrul consiliului de supraveghere al Telekom alcatuit din 20 de membri.
"Larry Guffey a inceput imediat sa injecteze ideile Blackstone, insa facea intotdeauna acest lucru in spatele usilor inchise. La intrunirile board-ului, el era intotdeauna politicos, vorbind numai atunci cand era absolut necesar", isi aminteste unul din noii sai colegi. Chiar si rivalii sai din cadrul board-ului il complimenteaza pe Guffey pentru rabdarea sa.
Unii membri ai board-ului arata ca Guffey a scos fara sa vrea la suprafata un element de diviziune a board-ului. Reprezentantii actionarilor vorbeau engleza fluent, in timp ce multi din cei 10 reprezentanti ai angajatilor vorbeau doar germana si trebuiau sa astepte traducerea.
Unii insideri spun ca Guffey a inceput sa actioneze in Berlin in sensul inlocuirii managementului Telekom dupa declaratia din mai.
El a discutat despre restructurarea managementului Telekom cu Steinbruck la telefon. Insa, temandu-se sa nu genereze un scandal politic, autoritatile de la Berlin au respins schimbarile de management, fiind de acord numai cu desemnarea unui nou CEO.
In octombrie, CEO-ul companiei, Kai-Uwe Ricke, a fost inlocuit cu Rene Obermann. Totusi, chiar si cei care au sustinut inlocuirea lui Ricke isi amintesc cu strangere de inima de felul in care acesta a plecat. "Inca ma cutremur cand imi amintesc. Dar a trebuit sa actionam rapid pentru a-i da lui Obermann timp sa-si pregateasca strategia.
Indepartarea lui Ricke a generat o noua criza. Klaus Zumwinkel, presedinte al consiliului de supraveghere, a permis principalului sindicat, Verdi, sa desemneze directorul de personal. Directorii au devenit si mai iritati in momentul in care au aflat numele acestuia: Regine Buttner, al carei sot era director non-executiv in cadrul Deutsche Post, compania condusa de Zumwinkel.
In decembrie, cei doi actionari principali au blocat planurile presedintelui. Au trecut cinci luni pana la rezolvarea crizei, iar intre timp Lothar Schroeder, un reprezentant al sindicatului Verdi, ameninta cu declansarea unei greve ca semn de protest fata de reducerile de personal anuntate de Obermann.
Insa Berlinul nu a cedat. Recent, staff-ul Telekom a acceptat o solutie de compromis: in locul unei reduceri cu 9% a salariilor, managementul va reduce salariile angajatilor afectati, din departamentele de call centre si intretinere, cu 6,5%.
Acordul a scos in evidenta schimbarea balantei puterii in cadrul Telekom. Intr-o perioada de majorari salariale consistente in alte sectoare, Verdi a acceptat o reducere salariala pentru a proteja locurile de munca. Rezolvarea unei dispute de munca dificile a marcat in acelasi timp un moment important pentru economia germana si companiile care trec din mainile statului in cele ale unui investitor privat.
Parteneriatul dintre guvernul german si Blackstone a rezistat in fata presiunilor politice. Oficialii germani par multumiti de schimbarile realizate in cadrul Telekom si spun ca relatia cu Blackstone este una stransa, dar ca nu intrevad implicarea unui fond de investitii in cadrul altor companii, ca Deutsche Post, in viitorul apropiat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
