Business Internaţional

Divizia bancară a General Electric a acceptat să-şi vândă unitatea din Ungaria statului maghiar

Divizia bancară a General Electric a acceptat să-şi...

Autor: Bogdan Cojocaru

04.12.2014, 00:00 444

GE Capital, divizia de servicii financiare a conglomeratului industrial american General Electric, a acceptat să vândă statului ungar Budapest Bank, scrie publicaţia Népszabadság, care notează că singurul element care lipseşte pentru finalizarea tranzacţiei este „binecuvântarea” premierului Viktor Orban.

O decizie formală a guvernului este singurul pas care mai trebuie făcut pentru ca statul să poată deveni proprietarul Budapest Bank. În urmă cu câteva săptămâni portalul maghiar de ştiri 444.hu a indicat că după cumpărarea MKB Bank de la grupul german BayernLB statul maghiar intenţionează să achiziţioneze şi Budapest Bank, cea mai mică din grupul marilor bănci din Ungaria.

Instituţia de credit avea active de 883 miliarde de forinţi (2,8 miliarde de euro) la sfârşitul anului trecut. Prin achiziţia acestei bănci guvernul face încă un pas spre ţinta de a aduce 60% din sectorul bancar în mâini locale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO