Business Internaţional

E.ON isi face drum catre energia ruseasca

27.03.2003, 00:00 11

Monopolul rus de energie, Unified Energy Systems (UES), poarta negocieri cu E.ON Energie, cea mai mare companie de utilitati publice din Germania, pentru a-i ceda controlului managementului uneia sau mai multor companii de generatoare de energie. 
Aceste companiile generatoare de energie, care vor fi zece in total, vor fi create in cadrul programului de restructurare a sectorului rus de energie.
Directorul general al UES, Anatoly Chubais, si presedintele E.ON, Hans Dieter Harig, s-au intalnit la Munich la inceputul acestei saptamani pentru a pune la punct detaliile acordului, care, potrivit UES, ar putea fi semnat in iulie.
UES a mentionat ca a fost constiuit un grup de negocieri, condus de liderii ambelor companii, care are ca sarcina redactarea unui acord cuprinzator de cooperare strategica, care va include o serie de proiecte printre care si instalarea unor turbine de gaz la centralele de energie rusesti.
"Acordul ar putea fi semnat in al treilea trimestru al anului curent", a precizat UES.
Compania a adaugat ca cedarea controlului operational asupra uneia mai mai multor centrale energetice catre E.ON ar ajuta la cresterea expertizei manageriale in sector.
Actionarii minoritari ai UES au criticat un eventual acord cu E.ON, pe motiv ca va duce la scurgerea de informatii confidentiale. E.ON si-a exprimat cu mai multe ocazii intentia de a investi in piata de energie a Rusiei si obtinerea controlului unei centrale ar putea sa-i furnizeze informatii care nu sunt valabile si pentru ceilalti investitori.
"Este oribil ce se intampla",a  spus Alexander Branis reprezentant al minoritarilor in consiliul de administratie al UES.
E.ON, care a achizionat recent Ruhrgas, cea mai mare companie de gaz din Germania, are deja interese in Rusia prin pachetul de 5,7% pe care Ruhrgas il detine la Gazprom. Ca si concernul italian de energie ENEL, si E.On intentioneaza sa devina un investitor strategic in sectorul rus de energie.
georgiana.stavarache@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24