Business Internaţional

Efectele crizei: Spania se roagă în genunchi de Germania pentru un împrumut de 300 mld. euro. Oraşe din Italia, în pericol de faliment. Bursa de la New Yoark a deschis în scădere puternică

Efectele crizei: Spania se roagă în genunchi de Germania pentru un împrumut de 300 mld. euro. Oraşe din Italia, în pericol de faliment. Bursa de la New Yoark a deschis în scădere puternică
23.07.2012, 20:30 2373

Europa a fost aruncată din nou în vârtejul pieţelor financiare, după ce o primă regiune spaniolă a cerut ajutor guvernului, ceea ce a trimis costurile de finanţare ale ţării la niveluri record, iar Madridul şi Roma au interzis din nou pariurile pe acţiunile în scădere.

Acţiunile şi euro au scăzut în condiţiile în care Catalonia s-a alăturat listei regiunilor spaniole care ar putea accesa ajutor de la guvernul central. Între timp frica creditorilor internaţionali ai Greciei, BCE, FMI şi UE, soseşte la Atena, trezind temeri că Uniunea Monetară se va destrăma.

Potrivit The Guardian Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, se va întâlni marţi cu omologul spaniol Luis de Guindos, pe fondul temerilor că creşterea randamentelor obligaţiunilor Spaniei va obliga acest stat să ceară de la UE şi FMI un program de ajutor de 300 miliarde euro, relatează The Guardian.

Randamentul obligaţiunilor pe termen de 10 ani ale Spaniei a urcat luni la 7,59%, cel mai ridicat nivel de la crearea euro, iar bursa din Madrid a scăzut cu 5%, după noi informaţii negative legate de situaţia financiară a regiunilor spaniole.

Pieţele au fost agitate şi de indicii din partea politicienilor de la Berlin potrivit cărora Germania pregăteşte temrenul pentru ieşirea Greciei din zona euro.

Italia se clatină

Zece oraşe mari din Italia sunt în pericol de a intra în încetare de plăţi, Napoli şi Palermo fiind în capul "listei negre", potrivit cotidianului La Stampa, situaţie care evidenţiază presiunea datoriile autorităţilor locale asupra celei de-a treia mari economii din zona euro.

"Cel puţin zece oraşe mari, cu peste 50.000 de locuitori, sunt în pericol de faliment", scrie La Stampa, citând specialişti guvernamentali lăsaţi neidentificaţi.

Articolul publicaţiei italiene vine după ce la sfârşitul săptămânii trecute două regiuni din Spania au anunţat că vor cere ajutorul guvernului central pentru a-şi putea plăti datoriile. Alte câteva dintre cele 17 regiuni autonome din Spania, între care Catalonia, Andalucia şi Castilla La Mancha, ar putea cere de asemenea ajutor financiar.

Bursa de la New York zdruncinată de situaţia din Europa

Acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de luni în scădere puternică, iar cererea pentru dolari şi titluri de Trezorerie, considerate plasamente sigure, este în urcare, din cauza temerilor că Grecia este din nou în pericol de default şi a creşterii randamentelor obligaţiunilor spaniole.

Indicele Dow Jones este în declin cu 1,84%, Standard&Poor's 500 cu 1,83%, iar Nasdaq cu 2,45%, relatează MarketWatch.
Panica a fost provocată de informaţii din presă potrivit cărora FMI este pe cale să oprească ajutorul pentru Grecia, în timp ce autorităţile regiunii spaniole Murcia au anunţat că vor cere sprijinul guvernului de la Madrid.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO