Business Internaţional

Femeia care a inventat "armele financiare de distrugere în masă” demisionează din funcţia de bancher, după o carieră de 30 de ani

Femeia care a inventat "armele financiare de distrugere...

Autor: Ştefan Stan

03.04.2014, 12:58 13105
Blythe Masters, femeia care a dezvoltat o serie de instrumente financiare considerate responsabile pentru declanşarea crizei globale, şi-a dat demisia de la JPMorgan Chase după aproape trei decenii în care a lucrat în cadrul celei mai mari bănci americane, scrie Financial Times.
 
Masters, în vârstă de 45 de ani, a fost una dintre persoanele care au dezvoltat  instrumentele derivate de credit în anii ’90, care au dus la apariţia unui nou sistem de "atenuare" a riscului. Criza financiară a arătat că dezvoltatorii noului sistem au fost „arhitecţii unor arme de distrugere în masă”, potrivit FT.
 
 

„A fost unul dintre puţinii oameni care au avut curajul să apere instrumentele derivate de credit în timpul crizei financiare, şi a plătit un preţ pentru aceasta. Masters a fost unul dintre cei mai competenţi bancheri cu care am lucrat”, a declarat Jes Stanley, fostul director de investiţii la JPMorgan.

Masters, care s-a alăturat băncii la vârsta de 18 ani, părăseşte compania din cauza deciziei JPMorgan de a vinde divizia de active fizice, la care a lucrat în ultimii şase ani.

 

Divizia care urmează să fie vândută a adus milarde de dolari băncii, dar a atras asupra instituţiei şi investigaţii ale autorităţilor de reglementare, inclusiv acuzaţii de manipulare a pieţei energiei din California, în urma căroră JPMorgan a plătit despăgubiri de 410 milioane de dolari.

Din cauza ameninţării investigaţiilor autorităţilor de reglementare, JPMorgan a decis să vândă divizia “crescută” de Masters către Mercuria, o casă de tranzacţionare elveţiană, pentru 3,5 miliarde de dolari.

Masters va mai rămâne câteva luni la JPMorgan, pentru a supraveghea transferul activelor diviziei vândute către Mercuria.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO