Business Internaţional

Grecia trece la ameninţări: Nu vrem bani, dar dacă ieşim din zona euro, s-a zis cu democraţia

Grecia trece la ameninţări: Nu vrem bani, dar dacă ieşim din zona euro, s-a zis cu democraţia

Antonis Samaras, premierul Greciei, despre ieşirea ţării din zona euro: „Un coşmar - colaps economic, turbulenţe sociale şi o criză fără precedent a democraţiei“

23.08.2012, 00:02 1883

În ceea ce poate fi considerat a fi o încercare de intimidare a Germaniei, premierul grec Antonis Samaras a declarat, pentru publicaţia germană Bild-Zeitung, că Grecia nu vrea bani, dar are nevoie de "un pic de spaţiu ca să respire", altfel, dacă ţara iese din zona euro, recesiunea ar persista încă cinci ani, şomajul ar depăşi 40%, iar democraţia ar dispărea din această ţară, scrie presa internaţională.

"Vreau să fie clar: nu cerem mai mulţi bani. Vrem să ne respectăm angajamentele, dar trebuie să încurajăm creşterea, deoarece astfel reducem deficienţele de finanţare. Tot ce vrem este un pic de spaţiu de respirat pentru a reporni economia şi majora veniturile statului. Mai mult timp nu înseamnă neapărat mai mulţi bani", a spus Samaras.

El a avertizat încă că ieşirea Greciei din zona euro, ideea cu care cochetează unii politicieni germani şi avansată de mulţi analişti ca soluţie pentru criza Greciei, ar însemna încă cinci ani de recesiune şi o rată a şomajului mai mare de 40%, scrie AP.

"Un coşmar pentru Grecia: colaps economic, turbulenţe sociale şi o criză fără precedent a democraţiei", a explicat premierul tehnocrat.

Datoriile Greciei se cifrează la peste 300 miliarde euro, iar economia se chinuie, în cel de-al cincilea an de recesiune, cu un şomaj record de 23%. Întrebat dacă Grecia are nevoie de încă o restructurare a datoriilor, prima, cea mai mare din istorie, fiind efectuată la începutul acestui an, Samaras a răspuns că această ipoteză nu a fost luată niciodată în discuţie.

Analiştii băncii americane Citigroup văd o probabilitate de 90% ca Grecia să iasă din zona euro şi cred că afirmaţiile premierului grec din Bild "testează spaţiul de manevră din tabăra germană", notează The Telegraph.

Samaras se va întâlni vineri cu cancelarul german Angela Merkel la Berlin, unde ar putea cere prelungirea cu doi ani a perioadei în care Grecia trebuie să atingă ţintele bugetare stabilite de creditorii internaţionali. Deşi dinspre guvernul german se aude puternic mesajul că nu va accepta noi ajutoare pentru statul elen, Berlinul pare să fie deschis ideii prelungirii programului de asistenţă financiară. Însă, cum Grecia continuă să aibă deficit bugetar primar, mai mult timp înseamnă nevoi mai mari de finanţare, atenţionează analiştii Citi. Atena a primit deja 170 miliarde euro prin două bailout-uri, unul încă activ.

Tăieri crunte de cheltuieli

Samaras a insistat că Grecia face tot posibilul pentru a-şi rezolva criza datoriilor. Astfel, guvernul va reduce personalul din sectorul public angajând o persoană la fiecare zece pensionări şi va reforma legislaţia muncii şi cea fiscală, notează Bloomberg.

Reducerile de cheltuieli pe care Atena inten­ţionează să le facă vor fi mai mari decât s-a anunţat iniţial, a declarat pentru Financial Times o sursă guvernamentală.

"Economiile nete pe latura cheltuielilor vor fi echivalente cu 11,6 miliarde euro, dar reducerile totale de cheltuieli vor fi mai mari, de circa 13,5 miliarde euro", a afirmat sursa citată. Reducerile ar echivala astfel cu aproape 7% din PIB. Guvernul a discutat public despre tăierea cheltuielilor cu 11,6 miliarde euro. Majorarea lor ar compensa veniturile mai mici din colectarea taxelor şi a contribuţiilor la asigurările sociale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24