Bush era o cunoştinţă veche de-a lui Slim, la acea vreme al doilea cel mai bogat om de pe planetă şi unul dintre investitorii cu buzunare adânci luaţi la ochi de Lehman. „Proiectul Verde” avea ca scop revigorarea Lehman cu cash şi încredere. Însă Slim a foat mai interesat să discute despre baseball decât să investească într-o bancă cu probleme. Multe uşi s-au închis în acea vară înainte ca Lehman să-şi închidă definitiv porţile. Bush, călcând pe urmele bunicului şi străbunicului, şi-a făcut o fixaţie din investment-banking în cele mai dificile vremuri de după Marea Depresiune.
Timp de peste şapte ani, perioadă care aproape acoperă cele două mandate de guvernator, Bush, candidat la nominalizarea republicanilor pentru alegerile prezidenţiale, şi-a alocat nu mai puţin de jumătate din programul de lucru consilierii Lehman şi apoi a băncii britanice Barclays, care a cumpărat operaţiunile din SUA ale defunctei bănci. Nu era angajat al acestor companii, dar era plătit pentru a participa la şedinţe, la cine şi conferinţe unde discuta cu clienţi şi executivi din industria de profil despre subiecte precum îngrijirea sănătăţii, educaţie, imigraţie şi energie – probleme despre care le vorbeşte acum alegătorilor. Bush a câştigat 1,3 milioane de dolari pe an la Lehman şi două milioane de dolari la Barclays, potrivit datelor „oficiale”.
Bancherii şi executivi ai firmelor de trading descriu contribuţiile lui Bush ca fiind „bogate în conţinut”, ceea ce pe Wall Street se traduce prin expertiză de genul celeia aşteptate de la companiile de top în privinţa unor elemente esenţiale pentru investiţiile lor.
„Mi-am petrecut mult timp, probabil 40% din timpul meu, lucrând pentru Barclays. Am participat la multe conferinţe şi am interacţionat cu clienţii lor”, explica în iunie Bush.
Bush a fost primit cu braţele deschise pe Wall Street, unde companiile financiare caută foşti politicieni pentru a le ajuta să deschidă uşi. Cel puţin şase firme i-au oferit lui Bush poziţii la ele în echipe când acesta şi-a terminat cel de-al doilea mandate de guvernator în ianuarie 2007. Când a venit la Lehman, în acel an, Bush era fratele unui preşedinte American în funcţie, George W. Bush, şi avea deja legături cu banca de investiţii, renumită pentru echipa sa agresivă de management condusă de CEO-ul Richard Fuld, un democrat convins.
În cea mai mare a timpului petrecut la Lehman, Bush a lucrat sub protectoratul lui Steve Lessing, un donator generos pentru campania prezidenţială a lui George W. Bush din 2004.
Bush a atras rapid atenţia executivilor, care au încercat să-i găsească un rol în relaţiile băncii cu clienţii. Politicianul spune că în cea mai mare parte a timpului cât a stat la Lehman s-a ocupat cu gestionarea bazei de clienţi, ajutându-i să înţeleagă mai bine lumea în care fac afaceri, cum ar fi „nebunia din Washington, D.C.”.
Când s-a dus în Mexic, în 2008, să discute cu Slim, Bush era în boardul unui fond al Lehman care făcea investiţii în drumuri cu taxă şi alte lucrări publice. Succesorul său, guvernatorul Floridei Charlie Crist, a semnat la scurt timp după plecarea lui Bush o lege care permitea statului să dea în concesiune anumite drumuri cu taxă, inclusiv un sector al autostrăzii interstatale 75, renumita Alligator Alley.
Bush a studiat documentaţia şi i-a consiliat pe executivii Lehman în această afacere. Până în august 2008 Lehman se alăturase deja unui consorţiu care se număra printre cei şase ofertanţi pentru proiect. Banca s-a prănuşit în luna următoare.
Bush spune că nu a fost consultat în legătură cu problemele companiei în condiţiile în care aceasta se îndrepta spre faliment.
