Business Internaţional

Mario Monti, un politician echilibrat, supranumit "cardinalul" - Biografie

Mario Monti, un politician echilibrat, supranumit "cardinalul" - Biografie

Foto: AFP

Autor: Mediafax

13.11.2011, 21:26 496

Mario Monti, succesorul desemnat al lui Silvio Berlusconi, un politician echilibrat, în vârstă de 68 de ani, recunoscut pentru competenţa economică, este opusul pasionalului Il Cavaliere, acuzat de subminarea credibilităţii ţării prin scandaluri şi procese care au afectat Guvernul.

Mario Monti, supranumit şi "cardinalul", şi-a creat o reputaţie de om competent şi independent, în timpul celor zece ani cât a fost comisar european, în perioada 1994-2004.

Un semn că lucrurile s-au schimbat este faptul că fotoreporterii şi cameramanii îl aşteptau pe Monti, duminică dimineaţa, la Roma, să iasă de la slujba de la biserică şi nu în faţa tribunalelor sau a vilelor luxoase, unde îl aşteptau paparazzi pe Berlusconi, informează Mediafax.

La insistenţele unui grup de jurnalişti, Monti s-a mulţumit să le vorbească despre vreme. "Aţi văzut? Ce zi splendidă!". În paralel, Berlusconi, care a plecat de la putere huiduit, se declara "mândru" de acţiunile sale şi afirma că se vede, deja, "reluând drumul Guvernului".

Amator de mers cu bicicleta, Monti recunoaşte că nu este "prea sociabil". "Chiar dacă nu mi le amintesc şi nu le spun prea bine, îmi plac mult bancurile. Berlusconi are un adevărat talent în a le spune", declara el, în 2005, într-unul dintre rarele sale interviuri.

Numit senator pe viaţă, miercuri, de către preşedintele italian Giorgio Napolitano, el a fost lăudat, deja, de directoarea Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde. "Este un om de mare calitate, cu care am avut întotdeauna un dialog fructuos şi extrem de călduros", a declarat ea.

Foarte discret de când numele său apare pe prima pagină a ziarelor, în ultimele luni Monti şi-a multiplicat intervenţiile asupra crizei. "Trebuie să fie realizate reforme nepopulare, unind facţiunile mai raţionale ale fiecărui partid politic", îndemna el, la 23 septembrie.

"Cred că o anumită cunoaştere a problemelor nu dăunează", spunea el recent.

Născut la 19 martie 1943, la Varese (nord), Mario Monti devine celebru la prestigioasa Universitate Bocconi din Milano, cunoscută pentru cea mai bună facultate de economie din Italia.

El îşi continuă studiile în Statele Unite, la Universitatea Yale, pe care a absolvit-o în 1965, unde studiază cu James Tobin, laureat al Premiului Nobel, creatorul unui proiect de taxare a tranzacţiilor care îi poartă numele.

În 1970, începe să predea la Universitatea din Torino, pe care o părăseşte în 1985, pentru a deveni profesor de economie politică la Bocconi, unde ocupă succesiv posturile de director al Institutului de Economie Politică, rector şi preşedinte, în 1994, o funcţie pe care o deţine şi în prezent.

În 1994, el este propus de primul Guvern al lui Berlusconi într-un post de comisar european. Jacques Santer, preşedintele Comisiei din perioada respectivă, îi încredinţează postul de comisar pentru Piaţa Internă.

În 1999, Guvernul de stânga al lui Massimo D'Alema îl confirmă la Comisie, unde primeşte de la preşedintele acesteia, compatriotul său Romano Prodi, mult râvnitul post de comisar pentru Concurenţă, lucru care confirmă imaginea sa de neimplicare politică.

În timpul mandatului său, Comisia îşi consolidează activităţile antitrust, iar Mario Monti îşi creează imaginea de comisar dur, "impermeabil la presiuni".

Indiferent de natura interlocutorului său, lui Mario Monti "nu îi place, atunci când există reguli, să aibă impresia că acestea sunt scurtcircuitate", afirmă persoane din anturajul său. Fostul comisar european este "un cardinal", "o personalitate dificil de pătruns".

Cu toate că este foarte "curtenitor", deşi este căsătorit de aproximativ 40 de ani (cu aceeaşi femeie) şi are doi copii, Monti nu este mai puţin ferm. "Vă poate trimite în faţa călăului inchiziţiei, vorbindu-vă foarte politicos, dacă el crede că acest lucru este just şi necesar", a declarat această sursă, salutând totodată experienţa acestui doctor în economie.

Într-un articol publicat în februarie 2000 şi intitulat "Super Mario", The Economist îl prezintă ca pe "unul dintre cei mai puternici birocraţi europeni", după care îl descrie ca pe "un adept al persuasiunii, mai degrabă decât al polemicii".

"Arată atât de autoritar, încât nici măcar calviţia nu a îndrăznit să îl provoace", scria săptămânalul britanic, referindu-se la bogatul său păr grizonant.

După încheirea mandatelor sale la Bruxelles, Monti revine la activitatea academică şi semnează editoriale în Corriere della Sera, un cotidian de referinţă în Italia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO