Business Internaţional

Monaco rămâne oraşul cu cele mai scumpe locuinţe de lux din lume: 65.000 dolari/metru pătrat

Monaco rămâne oraşul cu cele mai scumpe locuinţe de lux din lume

Autor: Anca Dumitrescu - Mediafax

06.04.2011, 20:04 144

Monaco este pentru al treilea an consecutiv oraşul cu cele maiscumpe locuinţe de lux din lume, preţurile fiind susţinute decererea mare din partea cumpărătorilor bogaţi, în condiţiile încare principatul mediteranean nu impune impozite pentru veniturilepersonale, transmite Bloomberg.

Costul mediu al unei case sau apartament din Monaco a fost anultrecut de 65.600 de dolari metrul pătrat, potrivit unui indicemondial al preţurilor locuinţelor calculat de compania londoneză debrokeraj Knight Frank.

Pe locul al doilea se află Londra, cu un preţ de 56.300 de dolarimetrul pătrat, în timp ce Parisul a ocupat poziţia a cincea, cu40.500 de dolari.

Între cele mai scumpe pieţe imobiliare din lume se mai află altetrei oraşe din Franţa.

Cea mai mare tranzacţie imobiliară care a avut loc anul trecut înMonaco a fost achiziţia La Belle Epoque, un penthouse de 1.600 demetri pătraţi, pentru 240 de milioane de euro (340 milioanedolari), în luna septembrie. Cumpărătorul, al cărui nume a fostpăstrat confidenţial, este din Orientul Mijlociu.

"Poveştile de succes din 2010 confirmă avantajele unui brand globalşi diversitatea cererii", precum în Londra, New York şi Paris, adeclarat Liam Bailey, şeful departamentului de cercetări îndomeniul imobiliar la Knight Frank.

Cea mai mare creştere a preţurilor locuinţelor de lux a fostînregistrată în Shanghai, unde a avut loc un avans de 21%, la17.700 de dolari metrul pătrat, urmată de cea din Mumbai şiSingapore.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO