Business Internaţional

Muntenegru a făcut primul pas în vederea integrării în Uniunea Europeană

Muntenegru a făcut primul pas în vederea integrării...

Autor: Departamentul Externe

18.12.2012, 20:42 300

"Reuniunea de astăzi (marţi) marchează începutul negocierilor lansate pe 29 iunie 2012, privind aderarea la UE", potrivit unui comunicat al Consiliului European.

Există 35 de capitole care acoperă toate aspectele ale dreptului comunitar. Fiecare capitol corespunde unui anumit domeniu politic (transporturi, energie, politică economică şi monetară, agricultură, piscicultură, finanţe, justiţie) şi are scopul de a verifica dacă legislaţia naţională a statului-candidat corespunde dreptului european.

Capitolul negociat marţi între UE şi Muntenegru se referă la ştiinţă şi cercetare (capitolul 25). Pe 29 iunie, şefii de state şi guvern din UE au dat undă verde negocierilor de aderare cu Muntenegru. Europenii au insistat ca liderii fostei republici iugoslave să garanteze independenţa justiţiei şi să intensifice lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei.

Muntenegru este un stat mic, cu 650.000 de locuitori, care şi-a proclamat independenţa în 2006, obţinând în decembrie 2010, statutul oficial de "stat candidat" la UE.

Următoarele negocieri vor avea loc în prima jumătate a anului 2013, a comunicat UE.

"Integrarea în Uniunea Europeană este obiectivul principal. Guvernul este pregătit să continue negocierile (de aderare) într-un mod serios", a declarat premierul Muntenegrului, Milo Djukanovici, care tocmai şi-a început cel de-al şaptelea mandat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO