Business Internaţional

Premierul britanic, Theresa May, încearcă să ridice glasul: Am tolerat prea mult timp extremismul

Premierul britanic, Theresa May,  încearcă să ridice...

Autor: Mihai Draghici

04.06.2017, 13:25 189

Atacurile teroriste sunt o "denaturare a islamului", iar Marea Britanie nu poate continua să tolereze în continuare extremismul, a afirmat duminică premierul britanic, Theresa May, după atentatul din centrul Londrei, soldat, potrivit bilanţului actual, cu cel puţin şapte morţi şi 50 de răniţi.

"Atacurile teroriste constituie o denaturare a islamului, parte a unui nou curent. Învingerea acestei ideologii reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale vremurilor noastre", a declarat Theresa May în primul discurs rostit după atacurile teroriste.

"În Marea Britanie există o toleranţă prea mare faţă de extremism, iar ţara nu poate continua în acest fel; destul chiar înseamnă destul", a adăugat şeful Executivului de la Londra, precizând că strategia antiteroristă va fi reconfigurată.

"Nu există indicii că atacurile teroriste din ultimele luni sunt coordonate, dar terorismul generează terorism", a adăugat Theresa May, referindu-se la atentatul comis în martie în zona Westminster din Londra, la recentul atac din Manchester şi la incidentele de acum.

"Autorii se inspiră unii de la alţii să atace, de multe ori folosind mijloace crude de atac. Nu putem pretinde că lucrurile pot continua ca până acum. Teroriştii nu sunt conectaţi prin reţele, dar sunt uniţi de o ideologie a extremismului islamist care promovează ura, diviziunile şi izolarea", a subliniat premierul Marii Britanii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO