• Leu / EUR4.9417
  • Leu / GBP5.7906
  • Leu / USD4.6288
Business Internaţional

Prima ţară din Vest care deschide industria ospitalităţii: Restaurantele, cafenelele şi magazinele se redeschid în Elveţia. Toată ţara revine la viaţă. GALERIE FOTO

Unele restaurante amână deschiderea până în luna iunie, în timp ce altele erau deja pline luni la ora prânzului, cozile întinzându-se până în afara localului, în spaţii amenajate special pentru ca oamenii să îşi aştepte rândul.

Autor: Alex Ciutacu

11.05.2020, 14:49 21274

Restaurantele, cafenelele şi magazinele s-au redeschis în Elveţia, luni dimineaţă, întrucât autorităţile au relaxat unele dintre cele mai dure măsuri aplicate la nivel social în urmă cu două luni pentru a opri răspândirea virusului, potrivit FT.

În acelaşi timp, muzeele se redeschid, iar activitatea şcolară este reluată parţial în Elveţia.

Autorităţile din domeniul sănătăţii au raportat doar 39 de cazuri noi de îmbolnăvire astăzi, ceea ce duce totalul la 30.344 de persoane, dintre care 1.543 au decedat.

Cum se redeschide industria ospitalităţii

Elveţia este prima ţară din vestul Europei care permite industriei ospitalităţii să se redeschidă. Austria este următoarea ţară care ia această măsură şi va permite restaurantelor şi cafenelelor să se redeschidă, începând de vineri.

Guvernul elveţian resimte presiunea publică în ultimele săptămâni, întrucât mai multe grupuri de lobby şi mai mulţi reprezentanţi ai guvernelor regionale sunt îngrijoraţi în ceea ce priveşte criza economică generată de criza medicală.

Businessurile care îşi redeschid uşile astăzi trebuie să ţină cont de o serie de măsuri de siguranţă impuse de autorităţile locale.

Astfel, restaruantele, barurile şi cafenelele nu pot aşeza mai mult de 4 persoane la o masă, cu o distanţă de cel puţin 2 metri între mese.

Mai multe restaurante din Zurich – cel mai mare oraş din Elveţia, precum şi hub-ul de business al ţării – nu au deschis încă.

Unele restaurante amână deschiderea până în luna iunie, în timp ce altele erau deja pline luni la ora prânzului, cozile întinzându-se până în afara localului, în spaţii amenajate special pentru ca oamenii să îşi aştepte rândul.

Citeşte AICI ediţia Ziarul Finaciar epaper de MARŢI

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9417
Diferență: -0,0809
Ieri: 4.9457
Azi: 4.6288
Diferență: 0,2556
Ieri: 4.6170
Azi: 5.7906
Diferență: 0,3988
Ieri: 5.7676
Azi: 4.8055
Diferență: 0,3466
Ieri: 4.7889