Business Internaţional

Primul şi singurul duel electoral televizat între Angela Merkel şi Peer Steinbrück nu i-a adus cancelarului o victorie clară

Peer Steinbrück nu reuşeşte să se ridice la nivelul atracţiei personale pe care o are Angela Merkel asupra electoratului. Acest lucru a ieşit în evidenţă şi în dezbaterea televizată de duminică, majoritatea privitorilor spunând că o găsesc pe Merkel mai atractivă. AFP/Mediafax Foto

Peer Steinbrück nu reuşeşte să se ridice la nivelul atracţiei personale pe care o are Angela Merkel asupra electoratului. Acest lucru a ieşit în evidenţă şi în dezbaterea televizată de duminică, majoritatea privitorilor spunând că o găsesc pe Merkel mai atractivă. AFP/Mediafax Foto

Autor: Bogdan Cojocaru

02.09.2013, 21:13 435

Cancelarul german Angela Merkel nu a reuşit să marcheze o victorie clară în prima şi singura dezbatere televizată cu principalul contracandidat la conducerea ţării. Social-democratul Peer Steinbrück a atacat politicile lui Merkel privind siguranţa naţională, euro şi echitatea naţională, iar cel mai puternic politician din Europa a recurs la arma cu care a impresionat mereu: în comparaţie cu restul lumii, Germania o duce bine, scrie The Wall Street Journal.

Steinbrück a câştigat dezbaterea, 49% dintre cei care au urmărit spectacolul politic considerând că liderul social-democrat a fost „mai convingător“, potrivit unui sondaj efectuat de televiziunea publică ARD. Aproximativ 44% dintre cei intervievaţi au spus că Merkel a ieşit învingătoare. Dintre indecişi, 54% au afirmat că Steinbrück a fost mai convingător.

Pe de altă parte, un sondaj de opinie efectuat de ZDF îi atribuie lui Merkel victoria, cu un scor de 40%. Steinbrück este considerat câştigător de 33% dintre participanţi.

Deşi sondajele oferă imagini contradictorii, analiza acestora arată că Steinbrück a avut o performanţă mai bună decât au anticipat mulţi alegători. Rezultatele ar putea da campaniei social-democratului impulsul mai mult decât necesar în condiţiile în care cu trei săptămâni înaintea alegerilor partidul lui Merkel are un avans de 15 puncte procentuale în sondaje.

„Ceea ce am realizat în ultimii patru ani este senzaţional“, a afirmat Merkel.

Steinbrück, fost ministru de finanţe în guvernul Merkel, punctează în general prin siguranţa în problemele complexe. El nu a reuşit însă să se ridice la nivelul atracţiei personale pe care o are Merkel asupra electoratului. Această dinamică a ieşit în evidenţă şi în dezbaterea televizată, majoritatea privitorilor spunând că o găsesc pe Merkel mai atractivă decât con­tra­candidatul său. Doar 10% dintre cei chestionaţi în sondajul ARD au declarat că şi-au schimbat opţiunea de vot.

Cele mai aspre critici ale lui Steinbrück s-au îndreptat contra politicii lui Merkel de a cere tăieri adânci în bugetele ţărilor puternic lovite de criză precum Grecia în schimbul ajutoarelor financiare. El a argumentat că Merkel a ajutat la crearea unui „cerc vicios“ de sacrificii economice şi că Grecia şi alte ţări vulnerabile au nevoie de un „Plan Marshall 2“ pentru stimularea economiilor. El a făcut astfel referire la programul prin care SUA au ajutat la reclădirea Europei după Al Doilea Război Mondial. Alegătorii germani, nervoşi din cauza sumelor mari de bani puse în joc de Germania pentru salvarea Greciei şi Ciprului, sunt de acord cu politica lui Merkel.

În dezbatere, Steinbrück a mizat pe imaginea de politician direct, în timp ce Merkel a afişat imaginea de om calm şi experimentat care a devenit marca ei personală. Atunci când, spre exemplu, Steinbrück i-a reproşat cancelarului că nu a reuşit să protejeze interesele germanilor în scandalul de spionaj în care este implicată Agenţia Naţională de Securitate, Merkel a replicat: „Domnule Steinbrück, nu-mi stă în fire ca mai întâi să acţionez, şi abia apoi să gândesc. Eu fac tocmai invers“.

Purtând un colier cu culorile steagului german, Merkel s-a întors adesea pentru a discuta direct cu Steinbrück în timp ce acesta privea drept înainte la cele patru persoane care puneau întrebări.

CNBS scrie că prin performanţa mai bună decât s-a anticipat a lui Steinbrück, social democraţii s-au apropiat de o coaliţie de guvernare cu creştin-democraţii lui Merkel.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO