Business Internaţional

Principalul inamic al Europei este tendinţa statelor de a acţiona după principiul „fiecare pentru el“

Principalul inamic al Europei este tendinţa statelor de a acţiona după principiul „fiecare pentru el“

Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European. Foto AFP

Autor: Paul Comşa

02.09.2011, 00:03 325

Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy consideră că principalul inamic al Europei este atitudinea egoistă a statelor, care acţionează după principiul "fiecare pentru el, iar eu în primul rând", şi că datoriile ar trebui făcute pentru a fi investite, nu pentru consum, scrie Le Figaro.

Într-un discurs ţinut săptămâna aceasta în campusul HEC, una dintre cele mai prestigioase universităţi de profil economic din Franţa, Rompuy a prezentat câteva lecţii pe care europenii le pot învăţa din criză.

Astfel, ţările trebuie să res­pecte "ortodoxia bugetară". Criza actuală nu ar fi apărut dacă toate guvernele s-ar fi îndatorat pentru "a investi şi nu pentru a consuma", spune el. Economiile europene trebuie să fie "solidare" cu statele care fac eforturi pentru a echilibra finanţele publice, adaugă oficialul, făcând referire la ţările puternic îndatorate precum Grecia, Italia, Portugalia, Spania şi Irlanda.

De asemenea, în Europa este ne­voie de o "legislaţie financiară riguroasă" şi de o diminuare a rolului deţinut de agenţiile de rating. În plus, trebuie întreţinută conştiinţa europeană pentru a oferi mai multă stabilitate construcţiei Uniunii Europene. "Moneda comună este ineficientă fără o politică monetară comună. A critica deciziile luate colectiv este o eroare strategică", subliniază Rompuy, care adaugă că oficialii europeni se exprimă adesea într-o manieră dezordonată care amplifică nervozitatea de pe pieţele financiare. El consideră că atribuţiile instituţiilor UE trebuie sporite. Zicala "pentru o guvernanţă mai bună trebuie guvernat mai puţin" de care uzează guvernele nu este întotdeauna valabilă, spune preşedintele CE. Rompuy dă exemplu moneda euro, care "nu a avut niciodată la bază infra­structura de control bugetar şi economic de care a avut nevoie".

Oficialul subliniază că datoria Greciei reprezintă "prioritatea priorităţilor" şi asigură că disputa privind garanţiile solicitate de Finlanda de la statul elen va fi rezolvată.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO