Business Internaţional

Proiectanţii Boeing 787 ar fi trebuit să prevină incendiile - oficial american

Proiectanţii Boeing 787 ar fi trebuit să prevină incendiile - oficial american

Autor: Anca Dumitrescu

26.01.2013, 10:05 608

"Semnificaţia acestor evenimente nu poate fi subestimată. Nu ne aşteptăm să asistăm la incendii la bordul unui avion. Este o problemă de siguranţă foarte gravă", a spus Hersman, preşedintele Comisiei pentru Siguranţa Transporturilor Naţionale din Statele Unite.

Investigatorii au găsit dovada unui scurtcircuit şi a supraîncălzirii necontrolabile a unei baterii care a luat foc la un avion 787 aparţinând Japan Airlines, în Boston, pe 7 ianuarie.

"Nu se ştie încă dacă acestea au fost cauzele sau rezultatul incendiului", a spus Hersman.

Investigaţia este esenţială pentru rezolvarea deficienţei şi repunerea în circulaţie a avioanelor 787, consemnate la sol din 16 ianuarie.

Hersman nu a precizat cât va dura investigaţia, dar a sugerat că interdicţia de zbor nu va fi ridicată prea curând.

Agenţia americană investighează evenimentul din Boston, în timp ce autoritatea de profil din Japonia anchetează un alt incident, la bordul unei aeronave 787 aparţinând All Nippon Airways, din 16 ianuarie. Piloţii au observat fum în timp ce avionul lua altitudine şi au efectuat o aterizare de urgenţă.

În urma incidentului din Japonia, autorităţile americane au luat decizia să oprească la sol toate avioanele 787, prima decizie de acest fel după 1979.

Măsura a fost urmată şi de autorităţile de reglementare din alte state în care liniile aeriene operează avioane 787, măsurile afectând în total 50 de aparate.

Autorităţile de reglementare a transporturilor din Franţa şi Japonia investighează la rândul lor incidentele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO