La inceputul lui 2005 exista un consens covarsitor intre fondurile de investitii si bancile internationale ca dolarul nu poate decat sa scada fata de euro, scrie Financial Times.
Aceste pareri au fost spulberate insa in primele sase saptamani ale anului, cand dolarul a inregistrat cea mai semnificativa apreciere fata de moneda europeana din ultimele trei luni.
Cu toate acestea, nici o banca sau fond de investitii nu a ajuns in situatia de a fi insolvabila, cum s-a intamplat cu fondul de investitii Long-Term Capital Management (LTCM) in 1998, in urma unor miscari similare pe piata. De asemenea, nici o institutie financiara importanta nu a fost prinsa pe picior gresit de cresterile ratei dobanzii efectuate de catre Rezerva Federala a SUA (Banca centrala - Fed).
In aceste conditii apare intrebarea daca intr-adevar piata financiara globala, refacuta dupa o perioada de criza, a devenit imuna la astfel de crize. Poate rezista sistemul bancar international unui soc financiar venit din senin? Desigur ca axiomele financiare se aplica in continuare, avand in vedere ca maniile si panica sunt caracteristice pietelor financiare. Insa majoritatea bancherilor plaseaza riscurile undeva in viitor.
In cel mai recent Raport privind Stabilitatea Financiara Globala, FMI spune: "In afara unui incident geopolitic major sau a unui atac terorist, care sa submineze in mod semnificativ si de durata increderea consumatorilor si, prin urmare, evaluarea activelor financiare, nu intrezarim alte amenintari sistemice majore pe termen scurt". Si raportul prezentat de catre Banca Angliei in decembrie anul trecut subliniaza contrastul intre "riscurile scazute pe termen scurt si pericolele majore pe termen lung".
Pe termen scurt, piata financiara mondiala este in siguranta
Ingrijorarea scazuta cu privire la riscurile pe termen scurt arata ca economia mondiala este stabila si in crestere.
S-au facut progrese importante in ceea ce priveste robustetea sistemului financiar in SUA si in restul lumii dupa incidentul LTCM. Bancile si-au diversificat metodele de management al riscului creditelor mai mult ca niciodata, prin instrumente precum creditele structurale, care pot fi folosite pentru transferul riscurilor catre companiile de asigurari, fonduri de pensii, fonduri de investitii si alte institutii din afara sectorului bancar.
De asemenea, sistemele de plati si de creditare au fost intarite. In plus, bancile au raportat profituri ridicate pentru o lunga perioada de timp, iar nivelul creditelor neperformante este destul de scazut. Institutiile financiare beneficiaza astfel de capitaluri care pot sa amortizeze socurile financiare.
Totusi, activitatea bancara este una ciclica, in care sursele viitoarelor probleme se observa clar in astfel de vremuri linistite. Deci exista posibilitatea ca aceste "capitaluri de amortizare" sa dispara, la fel cum s-au evaporat surplusurile fondurilor de pensii din anii '90.
Un punct de plecare in analiza acestei situatii este determinarea cauzelor crizelor financiare. Conform lui Timothy Geithner, presedintele si directorul executiv al Federal Reserve Bank din New York, "majoritatea crizelor financiare implica un soc ale carui origini se afla in erori de politica macroeconomica". Aceste socuri sunt amplificate de catre legislatia slaba din domeniul financiar si de masurile de protectie inadecvate. Cea mai importanta contributie pe care strategii macroeconomici o pot aduce pentru mentinerea stabilitatii sistemului financiar este evitarea greselilor mari de politica monetara si a unor dezechilibre bugetare si comerciale ridicate, care sa creasca riscul aparitiei unor socuri macroeconomice.
SUA, un posibil punct de plecare al unei viitoare crize financiare
SA luAm drept exemplu SUA, care detine cheia stabilitatii financiare globale.
Economia americana sufera intr-adevar de mari dezechilibre, in parte datorita politicilor monetare promovate de catre Alan Greenspan, presedintele Fed, pentru a propulsa cresterea economica, dupa criza din 2000. Uriasele deficite ale SUA nu au fost greu de finantat, deoarece exista un surplus de economii globale, comparativ cu investitiile. Totusi, ar putea aparea riscul ca nevoile de finantare ale SUA sa depaseasca la un moment dat bunavointa celor cateva tari care continua sa-si pastreze rezervele in dolari. In acel moment, Fed va trebui sa creasca ratele dobanzii pentru a atrage capitalurile private necesare finantarii deficitului, crestere care ar putea destabiliza piata. Din acest motiv, Paul Volcker, fostul presedinte al Fed, se intreaba daca nu cumva finantarea cu capitaluri asiatice a deficitului de cont curent se va dovedi a fi o "strategie fatala".
Intre timp, ratele dobanzii, care se situeaza inca la niveluri mici, provoaca reactii ciudate in sistemul financiar american. Trebuie amintit faptul ca majoritatea activelor institutiilor financiare americane nu sunt supuse regimului de capital bazat pe risc si constrangerilor care se aplica in cazul bancilor. Aceasta in conditiile in care o mare parte din activitatile financiare din SUA se desfasoara in afara sistemului bancar, in institutii care variaza ca marime de la mici fonduri mutuale la uriase fonduri de investitii.
In ceea ce priveste plasa de siguranta prea generoasa, aceasta a aparut ca o consecinta fireasca a concentrarii activelor financiare. In prezent, principalele cinci corporatii bancare din SUA detin 45% din totalul activelor financiare, aproape dublu in comparatie cu procentul detinut in urma cu 20 de ani. Pe piata se vehiculeaza ideea ca Fed-ul ar putea interveni drept creditor de ultima instanta, in caz ca unul dintre cele cinci holdinguri financiare ar avea probleme.
De asemenea, printre institutiile considerate prea mari ca sa cada se numara Fannie Mae si Freddie Mac, care opereaza pe piata creditelor imobiliare. Profiturile acestora au fost impulsionate puternic de ratele mici ale dobanzii practicate de catre Fed, care au incurajat dezvoltarea pietei imobiliare americane. Existenta acestor concentrari face ca impactul oricarui soc sa fie mult mai mare decat in trecut.
Ratele mici ale dobanzii au sporit apetitul pentru risc al investitorilor
Ratele mici ale dobanzii Fed au incurajat apetitul pentru risc si gradul de indatorare la nivel global.
Pentru a-si mari profiturile, investitorii si bancile isi indreapta atentia catre active mai riscante si mai putin lichide. Aproape toate marile institutii financiare s-au angajat in asa-numite "carry trades", prin care investitorii obtin credite ieftine pentru a investi in active de pe urma carora sa obtina profituri mai mari decat costurile imprumutului.
Problema este ca, dupa ce Fed a inceput sa majoreze dobanzile in iunie, profiturile au devenit din ce in ce mai mici. Deci, pentru a obtine acelasi profit, investitorii se indatoreaza mai mult si, prin urmare, risca mai mult. Aceasta face ca pietele financiare sa devina mai volatile, cum s-a vazut la inceputul anului.
Cu toate astea, institutiile financiare isi stabilesc tinte de profit din ce in ce mai ridicate, ceea ce inseamna ca aceasta conjunctura favorabila, determinata de politici monetare ciudate va continua si in viitorul apropiat.
Indatorarea nu se limiteaza doar la institutiile financiare. Datoria din sectorul imobiliar american a atins in trimestrul patru 10.000 de miliarde de dolari (7.666 de miliarde de euro), ceea ce reprezinta un record, atat in termeni absoluti, cat si in termeni relativi, ca procent din PIB. Aceasta nu reprezinta o amenintare majora pe termen scurt datorita structurii remarcabile a pietei creditelor imobiliare, care a permis debitorilor sa obtina credite cu dobanzi fixe la inceputul ciclului. Mai mult de 80% din creditele imobiliare au fost incheiate cu dobanda fixa, iar aproximativ 60% au fost finantate si refinantate inainte ca Fed sa inceapa cresterea dobanzilor. Problema apare in cazul unei recesiuni, cand cresterea somajului impiedica finantarea datoriilor.
Principalele surse ale riscurilor sistemice
In acest context, cea mai mare necunoscuta in ceea ce priveste riscurile sistemice este daca inovatia financiara poate dezechilibra piata financiara, cum a facut ridicarea restrictiilor in ciclurile anterioare.
Principalul motiv de ingrijorare este cresterea uimitoare a numarului fondurilor de investitii si a capitalurilor gestionate de acestea, care s-a dublat din 1998, ajungand la 1.000 de miliarde de dolari (767 de miliarde de euro). Activitatea acestor fonduri de investitii este foarte diversificata, opaca si greu de controlat. Incidentul LTCM a demonstrat ca sistemul bancar poate fi pus in pericol de riscurile gresit asumate de catre un singur fond de investitii.
Dupa acel moment, presedintii bancilor centrale au afirmat ca managementul riscului, atat in sectorul bancar, cat si in sectorul fondurilor de investitii s-a imbunatatit.
Unii analisti de pe piata pretind ca acest sector este mai putin indatorat decat in 1998. Cu toate acestea, cifrele imprumuturilor bancare catre Cayman Islands, unde multe fonduri de investitii isi au sediul, arata ca gradul de indatorare din sectorul financiar a crescut mult din 1998.
Profiturile obtinute de catre banci din activitatile traditionale au inceput sa scada, determinandu-le pe acestea sa-si reorienteze operatiunile si sa ofere servicii de brokeraj fondurilor de investitii. In acest timp, competitia a condus la o erodare a standardelor de creditare.
Un al doilea motiv de ingrijorare il reprezinta cresterea dramatica a pietelor de derivative, in cadrul carora institutiile financiare intra in relatii directe.
Derivativele detinute de catre bancile americane la sfarsitul celui de-al treilea trimestru din 2004 se ridicau la 84.000 de miliarde de dolari (64.400 de miliarde de euro). Derivativele de credit au inregistrat cea mai semnificativa crestere, de la 144 de miliarde de dolari (110 miliarde de euro) in 1998, la 1.909 miliarde de dolari (1.464 de miliarde de euro) in trimestrul patru din 2004.
Gradul de concentrare de pe aceste piete este infricosator. Cele mai mari cinci banci americane detin 95% din totalul derivativelor, iar primele 25 de banci controleaza 99% din volumul derivativelor.
JPMorgan Chase detine singura peste jumatate din aceasta piata. Aspectul pozitiv al derivativelor de credit este ca prin intermediul lor bancile pot transfera riscurile catre institutiile mai bine pregatite sa le suporte.
Prima linie de aparare a bancilor in caz de pericol este capitalul de amortizare. Insa este greu de spus daca acesta ofera o protectie adecvata, cand un procent atat de insemnat din activitatea financiara se afla in afara sistemului bancar si cand gradul de indatorare este atat de greu de estimat.
Specialistii estimeaza ca, la un moment dat, apetitul pentru risc de astazi va incepe sa scada. Natura socului care va determina aceasta schimbare de directie este insa greu de prevazut, desi deprecierea dolarului, insotita de o crestere neasteptata a ratei dobanzii ar putea fi o posibila cauza.
andrei.chirileasa@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
