Business Internaţional

Tensiune pe Wall Street: Angajaţii marilor bănci din SUA nu vor mai putea lucra remote, din cauza unor noi reglementări financiare ce vizează supravegherea angajaţilor

Tensiune pe Wall Street: Angajaţii marilor bănci din...

Autor: Valeriu Dănilă

24.05.2024, 16:59 2078

Citigroup, HSBC şi Barclays le vor cere angajaţilor să revină la birou 5 zile pe săptămână, pe măsură ce noile reglementări din domeniul financiar îngreunează lucratul remote, scrie Bloomberg.

Aceste bănci sunt cunoscute ca fiind cele mai flexibile în privinţa muncii de la distanţă, însă Financial Industry Regulatory Authority (FINRA), principalul organ de supraveghere al industriei, vrea să reinstaureze anumite reguli utilizate de pandemie.

Este vorba de nişte reglementări cu privire la supravegherea angajaţilor şi inspecţii la locul de muncă. Regulile au fost relaxate la începutul pandemiei pentru a putea oferi flexibilitate angajaţilor din industria financiară, însă acum FINRA vrea ridicarea acestor excepţii.

Mişcarea îî va afecta cel mai mult pe angajaţii Barclays, unde câteva mii de lucrători din investment banking vor trebui să se întoarcă la birou sau să călătorească pentru a se întâlni cu clienţii. Totodată, aproximativ 600 de angajaţi ai Citigroup şi 530 ai HSBC vor fi nevoiţi să revină la serviciu fizic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24