Guvernul de la Kiev va reduce TVA de la 20% la 17% până în 2014,va impune temporar taxe zero pentru IMM-uri, dar va introduce otaxă pe imobile.
Ucraina va fi deveni astfel statul cu cele mai mici taxe din Europadupă ce va fi adoptat noul cod fiscal, potrivit unei declaraţii apremierului Mikola Azarov, scrie agenţia de presă Ria Novosti. "Vommicşora taxele astfel încât să ajungă la cel mai redus nivel dinEuropa", a spus el, adăugând că principala menire a codului esteliberalizarea legislaţiei fiscale. Guvernul trebuia să trimităpână ieri spre aprobare în Parlament un nou cod fiscal.
Cine câştigă din modificarea coduluifiscal?
Acesta stabileşte eliminarea taxelor pentru întreprinderile mici şimijlocii pe o perioadă de cinci ani. Aceeaşi taxă zero se vaaplica şi sectorului ospitalier şi industriei uşoare timp de zeceani.
Vor mai beneficia de deduceri companiile care investesc încercetare şi dezvoltare. Alţi beneficiari de condiţii fiscaleavantajoase sunt companii care participă la efortul organizăriicampionatului de fotbal Euro 2012 ce va avea loc în Ucraina şiPolonia.
"Zonele economice speciale", un program guvernamental ce dureazăde mai mulţi ani, care oferă unor regiuni din Ucraina un statulspecial, cu taxe reduse pentru o serie de industrii, vor fiincluse în acest program astfel încât taxele să fie similarepentru toate companiile şi domeniile, a spus viceprim-ministrulBoris Kolesnikov.
Taxa pe venit va fi stabilită la 15% pentru veniturile de sub 1.111dolari pe lună (865 de euro) şi la 17% pentru cele ce depăşescacest plafon, care este echivalentul a zece salarii minime peeconomie.
Guvernul va reduce şi Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) de la 20% la17% până în 2014. Un punct important al acestui proiect de reformăva fi eliminarea TVA pentru traderii pe cereale, metale şi lemn.Se doreşte astfel creşterea competitivităţii acestor industrii,potrivit primului-ministru Mikola Azarov.
Prima taxă imobiliară din istoriaUcrainei
Un nou punct pe lista guvernului este taxa imobiliară. Proprietariide apartamente şi case situate în zona urbană, cu o suprafaţă maimare de 100 de metri pătraţi sau din zona rurală cu o suprafaţă cedepăşeşte 200 de metri va trebui să plătească o taxă imobiliară de1,25 dolari pe metru pătrat. Azarov a spus că doar 5% din populaţiaţării va trebui să plătească această taxă, prima taxă imobiliarădin istoria statului.
El a adăugat că statul va reuşi totuşi să colecteze bani la buget,dar doar de la cei bogaţi. De asemenea, depozitele persoanelorfizice ce depăşesc 25.000 de dolari vor fi taxate cu 5%.Anterior, cabinetul analizaze posibilitatea taxării tuturordepozitelor cu 5%.
Printre perdanţi se mai numără şi conducătorii auto, în condiţiileîn care taxele pe combustibil vor fi majorate, potrivit noiilegislaţii supuse pentru aprobare. Schimbările vor intra învigoare în 2011 dacă totul merge conform planului, potrivit luiAzarov.
Cine decide?
Parlamentul ucrainean este controlat de coaliţia de centru-dreaptaloială preşedintelui Victor Ianukovici, susţinătorul ideii cămarile companii trebuie ajutate de guvern. Preşedintele este deasemenea susţinătorul aproprierii de Rusia.
De la venirea la putere în luna februarie, oficialii dinadministraţia lui Ianukovici au spus în mod repetat că economiaUcrainei trebuie liberalizată, iar primul pas ce trebuie făcut estereformarea sistemului legal şi a celui fiscal.
Economia statului situat la nord-est de România a fost puternicafectatată de criza mondială. Măsurile anunţate acum de noulguvern reprezintă un pas spre ieşirea din criză. Economia Ucraineiva avansa cu "nu mai puţin de" 5% în acest an, a spus Azarov. Întrimestrul doi avansul anual a fost de 6%, după ce în primele treiluni ale anului PIB-ul a crescut cu 4,9% comparativ cu perioadasimilară din 2009, potrivit Biroului Naţional de Statistică.
"Economia îşi revine din criză acum, şi noi sperăm să atingem dinnou rata de creştere din perioada anterioară crizei, din 2007, pânăla sfârşitul anului viitor", a completat el. În 2007 economia acrescut cu 7,9%, potrivit Biroului de Statistică.
Ce prevede noul cod fiscal
n Eliminarea taxelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii pe operioadă de cinci ani.
n Aceeaşi taxă zero se va aplica şi sectorului ospitalier şiindustriei uşoare timp de zece ani.
n Taxa pe venit va fi stabilită la 15% pentru veniturile de sub1.111 dolari pe lună şi la 17% pentru cele ce depăşesc acestplafon, ce reprezintă echivalentul a zece salarii minime peeconomie.
n Guvernul va reduce şi TVA de la 20% la 17% până în 2014.
n TVA pentru traderii pe cereale, metale şi lemn va fieliminată.
n Proprietarii de apartamente şi case va trebui să plătească o taxăimobiliară de 1,25 dolari pe metru pătrat.
n Depozitele persoanelor fizice ce depăşesc 25.000 de dolari vorfi
taxate cu 5%.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels