Business Internaţional

Un alt miliardar intra in cursa pentru WSJ

07.06.2007, 18:37 8

Miliardarul american Ron Burkle, care s-a aratat interesat de preluarea grupului media Tribune, ar putea lua in considerare si depunerea unei oferte pentru Dow Jones, publisherul celui mai important cotidian economic din lume The Wall Street Journal, impreuna cu sindicatul care reprezinta angajatii firmei, a declarat liderul sindicatului, citat de International Herald Tribune.
Sindicatul, Independent Association of Publishers' Employees, l-a contactat pe Burkle si alti potentiali ofertanti dupa ce actionarii majoritari ai Dow Jones au cazut de acord sa se intalneasca cu Rupert Murdoch pentru a discuta pe marginea ofertei de 5 miliarde de dolari depusa de News Corp.
Vestea survine la scurt timp dupa ce Murdoch a avut prima inalnire cu trei membri importanti ai familiei Bancroft care sunt si membri ai boardului Dow Jones.
Murdoch si un reprezentant al familiei Bancroft au declarat ca discutiile au fost "constructive", nici una din parti neoferind insa detalii, nefiind clar daca vor mai avea loc si alte intalniri.
Sindicatul si multi angajati ai Journal, dar si un actionar important, Jim Ottaway, se opun in continuare ofertei Murdoch.
Steve Yount, presedinte al sindicatului Dow Jones, a declarat ca Burkle este primul din sapte potentiali ofertanti care raspunde propunerii sindicatului. Yount a mai declarat ca sindicatul a contactat si alti potentiali ofertanti, printre care si miliardarul Warren Buffett. Yount a refuzat sa precizeze numele celorlalti si sa ofere detalii privitoare la rolul financiar al sindicatului in cadrul unei oferte.
In Omaha, Nebraska, Debbie Bosanek, asistenta lui Buffett, a confirmat primirea unei scrisori din partea sindicatului, dar a refuzat sa faca alte comentarii.
Burkle si-a exprimat interesul fata de Tribune, publisherul Los Angeles Times, Chicago Tribune si al altor ziare, impreuna cu Eli Broad, un alt miliardar, insa in cele din urma Tribune a fost cumparat de investitorul Sam Zell din Chicago. Burkle, care a facut avere din investitii in lanturi de supermarketuri, s-a alaturat anul trecut unui sindicat reprezentand angajatii a noua ziare ale Knight Ridder in incercarea de a achizitiona compania, insa eforturile sale au esuat.
Knight Ridder a fost in cele din urma achizitionata de McClatchy, un alt publisher cu sediul in California.
In cadrul intalnirii cu Murdoch, reprezentantii familiei Bancroft i-au spus acestuia ca sunt dispusi
sa-i accepte oferta numai cu conditia ca The Journal sa-si pastreze independenta editoriala.
"Ambele parti si-au spus parerile, dar nici una din parti nu a fost de acord cu cealalta. Totusi, cele doua parti s-au aratat dispuse sa continue discutiile", a declarat o persoana informata in legatura cu rezultatul intalnirii, dar neautorizata sa vorbeasca in numele participantilor.
Murdoch a cerut o noua intalnire, insa familia a aratat ca unii directori vor negocia prin telefon inainte ca cele doua parti sa se intalneasca din nou.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO