Business Internaţional

Ungurii vor fi atraşi la cumpărături în România după viitoarea reducere a TVA la alimente - presă

Ungurii vor fi atraşi la cumpărături în România...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

12.04.2015, 15:57 617

Secretarul-şef al Asociaţiei ungare pentru comerţ OKSZ Gyorgy Vamos a declarat pentru publicaţie că numeroase familii din Ungaria care trăiesc în zona de frontieră urmează să îşi facă cumpărăturile în România în viitor.

Fluctuaţia ratei de schimb şi preţul combustibililor ar urma să influenţeze, de asemenea, cumpărăturile peste frontieră, a apreciat Vamos.

După ce TVA va fi redusă în România la echivalentul a o treime din cele 27 de procente cât este taxa pentru cele mai multe produse din Ungaria, tot mai multe familii de unguri vor fi atrase de cealaltă parte a frontierei, contribuind astfel la bugetul României şi nu al Ungariei, a subliniat oficialul ungur.

Vamos a subliniat însă că sistemul online al caselor de marcat şi controlul electronic al transportului de mărfuri în vigoare în Ungaria vor împiedica apariţia unei pieţe negre alimentare în Ungaria.

Ministrul ungur al Economiei Mihaly Varga a declarat vineri pentru publicaţie că Guvernul examinează o posibilă reducere a TVA la anumite produse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO