Companii

Altex a ajuns la 92 de unităţi după deschiderea magazinului din Iulius Mall Cluj

Altex a ajuns la 92 de unităţi după deschiderea magazinului din Iulius Mall Cluj

Foto: Laszlo Raduly

Autor: Laurentiu Cotu

30.11.2011, 13:03 545

Altex, cel mai mare retailer de electronice, electrocasnice şi produse IT din România după cifra de afaceri, controlat de omul de afaceri Dan Ostahie, a deschis un nou magazin, în centrul comercial Iulius Mall din Cluj-Napoca, investiţia ridicându-se la 500.000 de euro. Magazinul este situat la parterul centrului comercial din Cluj-Napoca şi are o suprafaţă comercială de 1.600 mp.

''Ne aşteptăm ca magazinul Altex din Iulius Mall Cluj să atragă un trafic estimat la 5.000 de clienţi în prima zi (30 noiembrie), respectiv 1.500 de oameni, în medie, zilnic în următoarea perioadă de timp'', a declarat Florin David, director de marketing Altex.

În cadrul noului magazin Altex din Cluj sunt expuse peste 12.000 de produse la raft. Reprezentanţii magazinului speră ca noua unitate deschisă la Cluj să contribuie, prin vânzări, la obiectivul companiei Altex, realizarea unei cifre de afaceri care să depăşească nivelul de 200 mil. euro la sfârşitul acestui an şi menţinerii poziţiei de lider pe piaţă.

Altex a deschis în primele 10 luni din acest an 8 magazine, iar pentru luna noiembrie compania şi-a planificat inaugurarea a încă trei unităţi, la Timişoara, Cluj-Napoca şi Alba Iulia. Magazinele noi au fost deschise în principal în oraşe medii, cu o populaţie mai mică de 200.000 de locuitori, precum Turda, Sfântu-Gheorghe, Miercurea Ciuc, Sighetul Marmaţiei, Baia Mare, Râmnicu-Vâlcea, Alba Iulia dar şi în Târgu Mureş, Bucureşti, Timişoara sau Cluj-Napoca.

Altex a mizat anul acesta pe deschideri de magazine în pofida faptului că şi în 2011 consumul a continuat să scadă cu peste 5%.Piaţa de electrocasnice însă, care a fost una dintre cele mai afectate de criza financiară, scăzând cu aproape 50% în 2009 şi cu alte circa 10 procente anul trecut, este de aşteptat să crească uşor în acest an, potrivit estimărilor jucătorilor din piaţă. În aceste condiţii, Altex ajunge la 92 de unităţi, retailerul fiind al doilea cel mai extins lanţ de profil de pe piaţă, după Domo, care are 126 de unităţi.

Altex a obţinut în 2010 o cifră de afaceri de 195 mil. euro, în creştere cu 7% faţă de 2009, şi un profit net de aproape 4 mil. euro, faţă de o pierdere de 14 mil. lei (3,3 mil. euro) în anul anterior. În acest an, Altex mizează pe o cifră de afaceri de peste 200 mil. euro.

Domo, al doilea cel mai mare jucător după Altex, a anunţat în 2010 o cifră de afaceri de 180 mil. euro, faţă de 170 mil. euro în 2009. Altex activează pe o piaţă evaluată la 1,1 mld. euro în acest an, unde concurează cu alţi jucători de profil precum Domo şi Flanco, dar şi alături de hipermarketuri şi jucătorii online. Altex are circa 1.500 de angajaţi şi este controlat de omul de afaceri Dan Ostahie.

laurenţiu.cotu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO